În 16 aprilie 2022, deputatul și președintele USR Cătălin Drulă a făcut următoarele afirmații în cadrul emisiunii „Insider politic”:
„La Metrorex (…), la sfârșitul anului trecut, an în care am fost ministrul Transportului, erau cu 800 de angajați mai puțin în plată decât la începutul acelui an și compania continuă să funcționeze foarte bine (…). Metrorex are 80 zugravi angajați (…) La Ministerul Transporturilor, eu am tăiat cred că 80 de posturi din vreo 500, acuma Grindeanu a pus la loc nu 80, câte am tăiat, ci 100.”
Numărul de angajați de la Metrorex și numărul de angajați ai Ministerului Transporturilor.
Cătălin Drulă a ocupat funcția de ministru al Transporturilor în perioada decembrie 2020- septembrie 2021.
Ministerului Transporturilor ne-a transmis următoarele cifre:
Metrorex spune că numărul angajaților a fost următorul:
Despre numărul zugravilor, compania susține că numărul acestora este:
Afirmațiile făcute de Cătălin Drulă sunt false.
Metrorex avea la sfârșitul lui 2021 cu 683 angajați mai puțin ca la începutul anului. Metrorex nu a avut în 2021 și nici în 2022 numărul de zugravi vehiculat de el. Ministerul Transporturilor avea la finalul anului trecut cu 30 de angajați mai puțin ca la începutul anului.
În prezent, Ministerul Transporturilor are cu 19 angajați mai mult decât în decembrie 2021.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.