Președintele USR, Cătălin Drulă, a scris într-o postare pe Facebook, la mijlocul lunii februarie:
„Dezastrul economic al guvernării Ciolacu-PNL, în câteva cifre:
– inflația a crescut în ianuarie: 7,4%
– creștere economică anemică în 2023, mult sub prognoză: 2%
– deficit bugetar record în ianuarie: 0,5% PIB (și încă e coafat și acesta)
– cheltuieli de personal mai mari cu 15 miliarde în 2023
– cheltuieli cu bunuri și servicii mai mari cu 5 miliarde
Și lucrurile merg doar înspre mai rău.
Iar ei vorbesc de luni de zile doar de comasare și combinații politice împotriva USR (‘candidați unici în orașele conduse de USR’)”.
Date privind inflația, evoluția PIB-ului și execuțiile bugetare publicate de Ministerul Finanțelor.
Institutul Național de Statistică a transmis, în 14 februarie, un comunicat despre inflație și evoluția prețurilor de consum pentru luna ianuarie 2024.
Conform sursei citate, rata inflaţiei în luna ianuarie 2024 a fost de 7,4%, comparativ cu luna ianuarie 2023.
Creșterea economică este de obicei măsurată prin producția totală de bunuri și servicii din economie, care se numește produs intern brut (PIB).
Toamna trecută, Comisia Europeană (CE) transmitea că se preconizează o încetinire a creșterii PIB-ului real pentru România, la 2,2% în 2023, din cauza inflației ridicate, a condițiilor financiare aspre și a cererii externe mai reduse.
În realitate, creșterea PIB-ului a fost chiar mai mică decât previziunile, de doar 2%, conform estimărilor Institutului Național de Statistică. În trimestrul IV din 2023, adică în lunile octombrie, noiembrie și decembrie, PIB-ul a înregistrat chiar o scădere de 0,4%, față de trimestrul III.
Estimările ulterioare ale Comisiei Europene pentru 2023 (actualizate la 15 februarie 2023) arată o creștere a PIB-ului și mai scăzută de atât:
*Sursă: Comisia Europeană
Toate datele disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor, începând din 2006 până în ianuarie 2023, arată că deficitul bugetar, dacă a existat, a fost mai mic de 0,5% din PIB în luna ianuarie a fiecărui an. În perioada 2006-2019, în ianuarie se înregistrau doar excedente.
În ianuarie 2024 s-a înregistrat un deficit bugetar record de 7,89 miliarde de lei, respectiv 0,45% din PIB.
Conform execuțiilor bugetare pentru luna ianuarie, în perioada 2006-2023 s-au înregistrat:
– 2023 – deficit 0,25 % din PIB
– 2022 – deficit 0,13% din PIB
– 2021 – deficit 0,33% din PIB
– 2020 – deficit 0,04% din PIB
* 2019 – excedent 0,07% din PIB
* 2018 – excedent 0,21% din PIB
* 2017 – excedent 0,37% din PIB
* 2016 – excedent 0.63% din PIB
* 2015 – excedent 0,56% din PIB
* 2014 – excedent 0,23% din PIB
* 2013 – excedent 0,17% din PIB
* 2012 – excedent 0.17% din PIB
* 2011 – excedent 0,15% din PIB
* 2010 – excedent 0,003% din PIB
* 2009 – excedent 0,3% din PIB
* 2008 – excedent 0,52% din PIB
* 2007 – excedent 0,64% din PIB
* 2006 – excedent 0,63% din PIB
Pe site-ul Ministerului Finanțelor este publicată și o sinteză a execuțiilor bugetare din 2023 și 2022. La cheltuielile bugetare regăsim categoriile „cheltuieli de personal”, adică salariile bugetarilor, dar și „bunuri și servicii”.
Observăm că există într-adevăr o diferență de 15 miliarde de lei în 2023 față de anul 2022 la cheltuielile cu salariile bugetarilor, adică o creștere de 12,8%. Dacă ne uităm, însă, la procentul din PIB, vedem că în ambii ani acesta este de 8,4%.
Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost și ele mai mari în 2023 cu 4,6 miliarde de lei (6,5%) față de 2022. Totuși, ca procent din PIB, aceste cheltuieli au fost mai mari în anul 2022 (5,2%) decât în 2023 (4,9%).
Declarația președintelui USR, Cătălin Drulă, este adevărată.
*Foto: Facebook / Cătălin Drulă
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.