Dan Motreanu (PNL, europarlamentar )
„Cantitatea este deja mică, iar orice diminuare ar duce la pierderi substanțiale de recoltă. Sunt țări precum Olanda care folosesc 8.000 de grame la hectar și care, chiar dacă ar renunța la jumătate, ar folosi 4.000 de grame la hectar, mult mai mult comparativ cu România”.
Adevărat
Barometru Factual
Agricultura
Data verificării: 02.01.2024
www.factual.ro
Sursa afirmației: G4Media

Context

Comisia Europeană a scris un proiect prin care se dorea reducerea cu 50% a utilizării pesticidelor la nivel european. Acest proiect a căzut la vot, spre nemulţumirea Verzilor europeni. Argumentele parlamentarilor europeni care au votat împotriva proiectului a fost că se producea o inechitate, dacă tăierea era procentuală. Asta pentru că unele ţări folosesc kilograme întregi de pesticide la hectar, în vreme ce altele, doar câteva sute de grame. 

Însuşi Dan Motreanu, a cărui declaraţie o verificăm în acest articol, a fost împotriva proiectului şi s-a arătat victorios când acesta a fost respins. 

Ce verificăm?

Dacă cifrele înaintate de europarlamentarul PNL Dan Motreanu (fost ministru al Agriculturii) sunt cele reale.

Verificare

Dacă este să vorbim despre cantitatea de pesticide vândute – un indicator relevant – în Olanda au fost 9.3 milioane de kilograme vândute în 2021, la o suprafaţă agricolă de 2.2 milioane de hectare, în vreme ce România a avut 8.3 milioane de kilograme, la 13.5 milioane de hectare. O diferenţă notabilă, în favoarea României, care are o cantitate de pesticide mai mică, la o suprafaţă agricolă considerabil mai mare.

Conform Worldometers, care compilează date provenind de la ONU și de la Banca Mondială, Olanda foloseşte aproximativ 8 kilograme de pesticide la hectar, în vreme ce România foloseşte de zece ori mai puţin. Cele 7-800 de grame folosite de România sunt sub media europeană de 2.5 kilograme

Numerele sunt direct proporţionale cu cele din 2020, citate pe site-ul ourworldindata.org (tot cu date de la ONU). Conform FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Hrană şi Agricultură), în 2021, cantitatea de pesticide la nivelul continentului nostru era de 1.58 kilograme, per hectar.

Într-adevăr, dacă proiectul Comisiei Europene ar fi trecut de votul Parlamentului, Olanda ar fi ajuns să folosească 4 kilograme de pesticide la hectar, în vreme ce România ar fi ajuns la o cantitate nesustenabilă, de doar 400 de grame.

Concluzie

Declaraţia europarlamentarul Dan Motreanu este adevărată

*Foto: pixabay.com



SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.