Ce verificăm?

Verificăm dacă în 2011, România îndeplinea 4 din cele 5 criterii de la Maastricht și dacă în 2024, România nu mai îndeplinește niciun criteriu de la Maastricht.

Verificare

În discuțiile legate de criteriile de convergență de la Maastricht, uneori se face referire la cinci criterii, deși, în mod formal, acestea sunt patru. Această mențiune apare deoarece datoria publică și deficitul bugetar sunt tratate uneori separat, deși ambele sunt criterii fiscale interdependente.

Deficitul bugetar se referă la limita de 3% din PIB (Produsul Intern Brut), pe care un stat trebuie să o respecte în ceea ce privește diferența dintre cheltuieli și venituri, în timp ce datoria publică se referă la pragul maxim de 60% din PIB, pentru îndatorarea totală a unui stat. Practic, ambele criterii urmăresc stabilitatea fiscală a unei țări, motiv pentru care sunt adesea discutate împreună.

Mircea Geoană a declarat că, în 2011, România îndeplinea 4 din cele 5 criterii de la Maastricht.

România a îndeplinit criteriile de la Maastricht pentru o scurtă perioadă, în anul 2014. Aceste criterii, esențiale pentru aderarea la zona euro, includ stabilitatea prețurilor, sustenabilitatea finanțelor publice (măsurată prin deficitul bugetar și datoria publică), stabilitatea cursului de schimb și convergența ratelor dobânzilor pe termen lung. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a confirmat, în 2014, că România îndeplinea toate cele cinci criterii, dar totuși a subliniat că nu ar fi fost prudent să se grăbească aderarea la zona euro​.

Inflația

Conform raportului de convergență din anul 2014, în perioada 2011-2014, inflația din România a avut parte de fluctuații semnificative și valori ridicate, influențate de mai mulți factori economici și politici. În 2011, rata anuală a inflației a atins un maxim de 8,5%, în principal din cauza majorării TVA-ului și a creșterii prețurilor la alimente. Ulterior, în a doua jumătate a anului 2011 și începutul lui 2012, inflația a scăzut semnificativ, ajungând la 1,9% în aprilie 2012. Această scădere a fost sprijinită de factori precum o recoltă favorabilă în 2011 și scăderea prețurilor la energie.

În a doua jumătate a anului 2012, inflația a crescut din nou, alimentată de creșterea prețurilor la alimente și deprecierea leului, ceea ce a condus la o rată de peste 4% între septembrie 2012 și iunie 2013. În prima parte a anului 2014, inflația anuală HICP (Indicele Armonizat al Prețurilor de Consum) se situa în jurul valorii de 1,6%

Deficitul bugetar și datoria publică

România a reușit să își reducă deficitul bugetar și să stabilizeze datoria publică în perioada post-criză financiară. După ce în 2009 deficitul bugetar a atins un maxim de 9,4% din PIB, autoritățile române au adoptat măsuri de consolidare fiscală, axate în principal pe reducerea cheltuielilor (scăderea salariilor publice, ajustarea cheltuielilor sociale) și creșterea unor taxe (majorarea TVA-ului). Aceste măsuri au permis reducerea deficitului la 5,5% din PIB în 2011 și la 3,0% în 2012, ajungând la 2,3% în 2013.

Datoria publică s-a stabilizat sub 39% din PIB în perioada 2012-2013, ajungând la 38,4% la sfârșitul anului 2013.

Stabilitatea cursului de schimb

În ceea ce privește stabilitatea cursului de schimb, leul românesc (RON) nu participă la Mecanismul Ratelor de Schimb II (ERM II). După criza financiară globală din 2008-2009, leul s-a stabilizat în intervalul 4,1-4,3 RON/EUR între 2009 și sfârșitul anului 2011, datorită asistenței financiare internaționale din partea UE (Uniunii Europene) și FMI (Fondul Monetar Internațional), condițiilor de piață mai favorabile, dar și intervențiilor BNR (Banca Națională a României) pe piața valutară.

În 2012, leul s-a depreciat, ajungând la valori de peste 4,5 RON/EUR în iulie, dar a înregistrat o apreciere parțială spre sfârșitul anului și începutul lui 2013 datorită interesului investitorilor străini în active denominate în lei, în special după alegerile parlamentare din decembrie 2012. În primele luni din 2014, leul s-a confruntat din nou cu presiuni de depreciere, înregistrând o depreciere totală de 1,9% față de euro pe parcursul celor doi ani anteriori evaluării.

Rata dobânzii pe termen lung

În perioada 2010-2011, rata dobânzii pe termen lung a rămas ușor peste 7%, dar a scăzut treptat sub 5,5% în al doilea trimestru din 2013. Ulterior, rata a rămas relativ stabilă, între 5% și 5,5% până la începutul lui 2014. Cu toate acestea, rata dobânzii pe termen lung calculată ca medie mobilă pe 12 luni pentru evaluarea criteriului de la Maastricht, a rămas constant peste valoarea de referință la fiecare evaluare a convergenței de la aderarea României la UE în 2007.

Conform informațiilor din raportul de convergență din 2024, România îndeplinește doar parțial un criteriu din cele 4, respectiv cel referitor la datoria publică. România a avut o rată a inflației de 7,6%, peste valoarea de referință de 3,3%. Deficitul bugetar a fost de 6,6% din PIB, depășind limita de 3%. Ponderea datoriei publice în PIB a fost de 48,8%, sub limita de 60%. Ratele dobânzilor pe termen lung au fost de 6,4%, peste valoarea de referință de 4,8%. Leul nu a participat la Mecanismul Cursului de Schimb II (MCS II), având un regim de curs de schimb flexibil, dar nu există mențiuni despre stabilitatea acestuia.

Concluzie

Afirmația lui Mircea Geoană că, în 2011, România îndeplinea patru din cele cinci criterii de la Maastricht poate fi considerată adevărată, dacă analizăm situația de scurtă durată în care România s-a încadrat în anumite valori de referință.

Datoria publică a României a rămas constant sub pragul de 60% din PIB. În ceea ce privește inflația, deși a avut fluctuații semnificative, au existat momente când rata anuală s-a situat temporar sub valoarea de referință, chiar dacă pe termen lung nu a reușit să se stabilizeze la un nivel adecvat.

Deficitul bugetar a fost redus semnificativ după criza financiară, ajungând la 3% din PIB în 2012 și chiar mai mic în 2013. Aceasta înseamnă că pentru scurt timp, România s-a încadrat în criteriul privind deficitul bugetar.

Chiar dacă leul nu a participat la Mecanismul Ratelor de Schimb II (ERM II), stabilitatea relativă a cursului de schimb în anumite perioade, datorată intervențiilor BNR și susținerii financiare internaționale, poate fi considerată conformă pentru scurt timp cu cerințele de stabilitate.

Chiar dacă pe termen lung România nu a reușit să mențină convergența la toate criteriile, în anumite perioade, țara a respectat patru dintre criteriile de la Maastricht.