În 13 noiembrie 2020, Adrian Streinu-Cercel – managerul Institutului „Matei Balş” din Capitală și candidat la Senat pe lista PSD – a comentat un studiu care spune că diabetul dublează riscul de deces în cazul infectării cu COVID-19, afirmând că:
„În urma analizei pe care a făcut-o INSP-ul, pe primul loc la comorbidități în România, nu este diabetul, ci sunt bolile cardiovasculare, ca factori de risc. Diabetul este unul dintre factorii de risc cunoscuți, dar din păcate, pacienții noștri, cei care sau prăpădit, în general, s-au prăpădit din cauza bolilor cardiovasculare.”
Care este comorbiditatea cea mai întâlnită la pacienții din România confirmați cu COVID-19.
Comorbiditatea este definită prin prezența simultană a două sau mai multe boli sau afecțiuni medicale la un pacient, de obicei care interacționează între ele. Centrul Național pentru Informații despre Biotehnologie (NCBI) explică aici riscurile și implicațiile comorbidităților.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a publicat în 2 noiembrie o analiză epidemiologică pe factorii de risc de deces la pacienții confirmați cu COVID-19.
Aceasta a arătat că dintre 21.766 de pacienți de ambele sexe confirmați cu COVID-19, cei pentru care au fost menționate boli cardiovasculare au avut o probabilitate de 3,48 ori mai mare de evoluție către deces, comparativ cu cei la care aceste afecțiuni au lipsit.
Este cea de-a doua analiză de acest fel publicată de INSP, prima fiind făcută publică în luna iunie. Și aceea a arătat că bolile cardiovasculare au ocupat primul loc la comorbiditățile pacienților decedați din cauza noului coronavirus.
Acolo, din 11.790 de pacienți de ambele sexe confirmați cu COVID-19, cei pentru care au fost menționate boli cardiovasculare au avut o probabilitate de 2,89 ori mai mare de evoluție către deces.
În plus, INSP publică săptămânal o analiză pe cazurile confirmate de COVID-19. În toate dintre acestea, bolile cardiovasculare au ocupat primul loc la comorbidități în România, diabetul fiind pe locul doi.
Spre exemplu, cifrele pe ultimele cinci săptămâni (2 noiembrie – 8 noiembrie; 26 octombrie – 1 noiembrie; 19 octombrie – 25 octombrie; 12 octombrie – 18 octombrie; 5 octombrie – 11 octombrie) arată astfel:
Afirmația candidatului la Senat Adrian Streinu-Cercel este adevărată. Bolile cardiovasculare ocupă primul loc la comorbidități în contextul Covid19 la noi în țară.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.