Alina Gorghiu – senator PNL – a declarat pe 23 noiembrie 2020:
„Alocațiile au fost deja mărite de guvernul PNL din septembrie. De altfel, ultimele trei măriri de alocații au fost făcute de PNL, inclusiv ultima dublare a acestora.”
Ultimele trei măriri de alocații.
Ultimele trei majorării a alocațiilor pentru copii au fost făcute în iunie 2015, martie 2019 și septembrie 2020.
În 15 octombrie 2014, guvernul condus de Victor Ponta a emis o ordonanță de urgență privind alocațiile copiilor. Deputatul PNL Cristina Pocora a propus un amendament la proiectul de lege privind aprobarea acestei ordonanțe. Prin acesta, deputatul PNL a cerut ca alocația pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani și pentru liceeni de peste 18 ani să fie dublată de la 42 de lei la 84 lei. Astfel, în iunie 2015, a apărut legea care a aprobat și modificat ordonanța emisă de cabinetul Ponta.
La 1 martie 2019, alocația a crescut de la 84 la 150 de lei după ce deputatul PNL Robert Sighiartău a depus un amendament la legea bugetului de stat. A fost adoptat cu 123 de voturi pentru, 119 împotrivă și o abținere. După votul din Parlament, Guvernul condus de Viorica Dăncilă a aprobat modificarea prin ordonanță de urgență.
În decembrie 2019, în urma unui proiectului de lege ce viza modificarea alocațiilor și a unei legi privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, deputatul PSD Adrian Solomon a propus un amendament ce prevedea dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani la 300 de lei şi la 600 de lei pentru copiii cu handicap. Proiectul de lege s-a transformat în legea nr. 14/2020.
În februarie 2020, guvernul condus de Ludovic Orban a decis amânarea dublării alocațiilor, pe motiv nu sunt bani. În ședința de guvern din 29 iulie 2020, Violeta Alexandru- ministrul Muncii a prezentat un proiect al unei ordonanțe de urgență care prevedea dublarea etapizată a alocațiilor pentru copii. Așadar abia la 1 septembrie 2020 a intrat în vigoare prima majorare a alocațiilor pentru copii de anul acesta, prin ordonanță de urgență emisă în 31 august. Ordonanța prevede ca în primă fază alocaţiile să crească cu 20%, urmând ca până în 2022, să fie dublate.
Afirmațiile Alinei Gorghiu sunt trunchiate. Este adevărat că în iunie 2015 și în martie 2019 alocațiile au fost majorate la propunerile deputaților PNL. De asemenea, este adevărat că în septembrie alocațiile au fost mărite de guvernul PNL, însă nu este de ignorat că această majorare a venit în urma unui amendament depus de PSD, care ceruse dublarea lor. După ce a amânat dublarea la începutul anului 2020, PNL a propus ca în primă fază alocaţiile să crească cu 20%, urmând ca abia în 2022 să fie dublate.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.