Ce verificăm?

Dacă abuzul în serviciu este o infracțiune moștenită din perioada comunistă și dacă într-adevăr această prevedere nu este în linie cu ce se întâmplă la nivel european.

Verificare

Codul penal aflat în vigoare în acest moment în România prevede astfel la Art. 297 – Abuzul în serviciu:

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

I. Scurt istoric

Ca să facem un scurt istoric a felului în care a fost reglementată această infracțiune, mergem chiar înainte de comunism, inspirați de studiul făcut de Uniunea Națională a Judecătorilor din România în noiembrie 2017.

1. Codul lui Cuza din 1864 conține la Secțiunea V, intitulată „Abuz de putere”,  14 articole (147-160)
2. Codul lui Carol de la 1936 conține la secțiunea V, intitulată „Abuz de putere”, 4 articole (245-248)
3. Codul penal de la 1969 (adoptat în 1968, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969) conține 3 articole (246-248) care fac referire la „abuz in serviciu”
4. Codul penal post-decembrist (codul penal comunist este modificat și republicat prin Legea 140/1996) conține 4 articole care se referă la „abuz în serviciu”: unul despre abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, unul despre abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, unul despre abuzul în serviciu contra intereselor publice și unul despre abuzul în serviciu în forma calificată

II. Standarde

Observăm că prin incriminarea abuzului în serviciu sunt respectate tratate internaționale împotriva corupției la care România a aderat. Spre exemplu, Convenția ONU împotriva corupției (art. 19) arată la art. 19, despre „abuzul de funcţii”, că:

Fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public de a abuza de funcţiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate.

Mai mult, Conform unui raport adoptat de Comisia de la Veneția în martie 2013, din 30 de țări care au răspuns Comisiei de la Veneția cu privire la ce dispoziții dețin in codurile penale cu privire la abuzul in serviciu, doar cinci state au menționat că nu există nicio prevedere – Canada, Cipru, Estonia, Irlanda și Olanda. Toate celelalte țări au prevederi care, în fapt, criminalizează abuzul în serviciu / de putere / în funcție, într-o formă sau alta, pentru diverse categorii de funcții publice. Facem din nou referire la același studiu realizat de Uniunea Judecătorilor din România, care arată și o perspectivă comparată a diverselor prevederi privind această infracțiune.

Concluzie

Declarația lui Călin Popescu Tăriceanu este parțial falsă. Infracțiunea de abuz de putere exista încă de la codurile lui Cuza sau Carol al II-lea, fiind însă transformată, într-adevăr, în „abuz în serviciu” prin legislația penală comunistă. Călin Popescu Tăriceanu exagerează însă spunând că sunt țări europene în care nu există această prevedere în Codul penal. Într-o formă sau alta, după cum arată și studiul UNJR, există prevederi care sancționează astfel de infracțiuni, pentru că, la fel ca România, toate statele europene au semnat sau ratificat Convenția ONU împotriva corupției. Deși formulele alese sunt diferite, există obligația internațională asumată prin ratificarea acestei convenții (România a ratificat-o prin Legea 365/2004), de a se supune articolului 19, care prevede adoptarea de măsuri legislative menite „a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public de a abuza de funcţiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate.”