Ce verificăm?

Ce precizări a făcut Comisia de la Veneția în privința răspunderii penale a membrilor guvernului.

Verificare

Comisia de la Veneția a pus la punct în 2013 un raport intitulat „Relaţia dintre responsabilitatea politică şi cea penală a miniştrilor”. Îl găsim aici.

Căutând după cuvintele cheie folosite de către Călin Popescu Tăriceanu, identificăm în raportul Comisiei următoarele paragrafe

„77. Acțiunile și deciziile ministeriale sunt adesea controversate din punct de vedere politic, iar ulterior se pot dovedi a fi foarte nechibzuite și în detrimentul intereselor naționale. Dar acest lucru rămâne să fie rezolvat de către sistemul politic. Procedurile de punere sub acuzare sau alte acuzații penale nu ar trebui să fie folosite împotriva adversarilor politici din motive politice, ci ar trebui invocate numai în acele cazuri puține și extraordinare în care ministrul este suspectat de o încălcare clară a legii.”

„80. În același timp, Comisia de la Veneția consideră că este la fel de important faptul că miniștrii guvernului nu ar trebui să fie mai presus de lege. Dacă un ministru comite o infracțiune, atunci el sau ea ar trebui să fie obiectul unor sancțiuni penale, la fel ca toți ceilalți (deși procedurile pot diferi). Poate fi legitim și înțelept să existe un anumit prag pentru inițierea unei proceduri penale împotriva unui ministru, pentru a fi protejat împotriva hărțuirii politice, dar acest prag nu ar trebui să fie atât de ridicat încât a reuși să protejeze un ministru care a încălcat clar legea. Deși pot exista motive valabile pentru acordarea unui anumit grad de imunitate legală parlamentarilor și șefilor de stat, aceste motive nu ar trebui să acopere, în aceeași măsură, miniștrii guvernului. Procedurile speciale de punere sub acuzare ar trebui, prin urmare, să nu fie interpretate în așa fel încât să ofere imunitate procedurală largă pentru miniștrii care au încălcat clar legea.”

Totuși, ca să fim siguri, am întrebat și Comisia de la Veneția, iar răspunsul lor e cel de mai jos:

Comisia de la Veneția ne-a confirmat, așasar, că acesta este raportul pe care îl invocă președintele Senatului, însă, a ținut să ne precizeze și să ne uităm la concluziile acestuia, inclusiv la paragraful 107.

107. În același timp, Comisia de la Veneția consideră că miniștrii de guvernământ nu ar trebui să fie scutiți de pedeapsa legală, cu excepția cazului în care sunt reglementați de norme clare și limitate privind imunitatea. Un ministru care comite o infracțiune trebuie să fie obiectul unor sancțiuni penale. Poate că problema în unele țări nu este (că) miniștrii guvernului sunt trași la răspundere penală prea des, ci opusul – că este prea greu să-i găsim responsabili în acest fel.

Reamintim că procurorii DNA îl suspectează pe Călin Popescu Tăriceanu că ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, mită în valoare de aproximativ 800.000 dolari de la reprezentanții unei companii austriece, prin contacte fictive cu firme offshore, în schimbul demersurilor depuse de acesta în timp ce era prim-ministru, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie. Asta este motivul pentru care procurorii DNA au cerut aviz pentru urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu. Senatul, însă, a refuzat să-i ridice imunitatea șefului său pe 3 iunie.

Concluzie

Afirmațiile lui Călin Popescu Tăriceanu sunt trunchiate. Este adevărat că acele precizări există în raporturile Comisiei de la Veneția, însă DNA a cerut ridicarea imunității pentru a putea să-l urmărească penal pe șeful Senatului, nu pentru a-l trimite direct în închisoare. Se știe deja că urmărirea penală e pentru luare de mită și presupune tocmai strângerea de probe în acest sens. În plus, însăși Comisia de la Veneția ne-a subliniat că un membru al Guvernului trebuie să răspundă penal dacă comite o infracțiune, dar este dificil să ajungi să-l tragi la răspundere, de multe ori tocmai din cauza faptului că există această imunitate.