În 10 mai 2019, Carmen Avram – candidat la alegerile europarlamentare din partea PSD – a scris pe Facebook, printre altele, referindu-se la partidul din care face parte:
„(…)totuși, acest partid a fost cel care a demarat procedurile de aderare a României la UE și NATO.”
Cine a demarat procedurile de aderare a României la UE și NATO.
Primele demersuri
Aderare
Apropierea de NATO a început așadar la începutul anilor ‘90, când președinte era Ion Iliescu. Dar, invitația de aderare a venit din partea NATO abia în 2002, când președinte era tot Ion Iliescu, premier – Adrian Năstase, iar ministru de Externe Mircea Geoană. Tot ei au văzut și aderarea concretizată.
Demararea primelor proceduri
Aderare
În ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană, ministru de Externe era Teodor Meleșcanu, cel care a și depus cererea de aderare la UE din anul 1995. Președintele era tot Ion Iliescu, iar premier Nicolae Văcăroiu.
Când în sfârșit am aderat, în 2007, președinte al României era Traian Băsescu, premierul era Călin-Popescu Tăriceanu, iar ministrul de Externe Mihai Răzvan Ungureanu.
Notă: Lista cu toate guvernele României se poate consulta pe Factual.ro.
Afirmațiile lui Carmen Avram sunt adevărate, cu mențiune că toate partidele au susținut aceste demersuri. Declarația de la Snagov este documentul care susține acest lucru.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.