Carmen Avram (PSD)
„România nu produce Remdesivir, deşi ar putea, pentru că nu vrea guvernul!! Azi, Premierul României răspundea evaziv, când era întrebat dacă va susține fabricarea de Remdesivir în țara lui. Cică nu e printre „tratamentele certe". Serios? Şi, atunci, de ce l-a autorizat Comisia Europeană, în iulie, de ce au cumpărat SUA tot stocul, peste vară şi de ce unele țări, cum ar fi Ungaria, au început să-l producă?.”
Trunchiat
Barometru Factual
Coronavirus
Data verificării: 27.10.2020
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook

Context

După ce premierul Ludovic Orban a fost întrebat, pe 12 octombrie 2020, dacă România poate produce Remdesivir, europarlamentarul Carmen Avram a scris pe Facebook:

„România nu produce Remdesivir, deşi ar putea, pentru că nu vrea guvernul!! Azi, Premierul României răspundea evaziv, când era întrebat dacă va susține fabricarea de Remdesivir în țara lui. Cică nu e printre „tratamentele certe”. Serios? Şi, atunci, de ce l-a autorizat Comisia Europeană, în iulie, de ce au cumpărat SUA tot stocul, peste vară şi de ce unele țări, cum ar fi Ungaria, au început să-l producă?.”

Ce verificăm?

Dacă Remdesivir-ul este autorizat de Comisia Europeană și dacă producerea lui depinde strict de decizia guvernului.

Verificare

Remdesivir este singurul tratament aprobat în lume pentru tratarea infecției cu coronavirus.

Pe 1 mai 2020, a primit o autorizație de urgență din partea administrației americane FDA (Food and Drug Administration) după un studiu derulat de Institutul Național pentru Alergii și Boli Infecțioase din SUA.

Primele concluzii au fost publicate în 29 aprilie, demonstrând că medicamentul are efecte benefice, deși nu este un panaceu. Potrivit cercetătorilor, pacienții tratați cu remdesivir au o rată de vindecare cu 31% mai rapidă decât cei cărora li s-a administrat placebo. Rata mortalității a scăzut, de la 11,6% în cazul pacienților cu placebo, la 8% în grupul bolnavilor cărora li s-a administrat remdesivir. 

Pe baza aceluiași studiu, în iunie, Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) a propus autorizarea remdesivir ca tratament pentru covid-19, sub denumirea comercială de Veklury. Este o aprobare condiționată, în absența unor studii temeinice, determinată de nevoile medicale ale pacienților afectați de pandemie, pentru că nu există alt tratament disponibil.

Remdesivir este cel mai căutat medicament, în acest moment, de sistemele medicale din întreaga lume. Uniunea Europeană a reușit să semneze, în luna iulie, un contract cu producătorul care deține licența, compania Gilead, în valoare de 63 de milioane de euro. Dozele nu ajung însă decât pentru 30.000 de pacienți, din toate statele membre, plus Marea Britanie.

Ungaria a început producția medicamentului cu câteva luni în urmă, într-o fabrică Richter, așa cum a declarat și secretarul de stat József Bódis, citat de presa ungară. Primii bolnavi din Ungaria au fost tratați cu remdesivir produs local în 14 octombrie, la o clinică din Debrecen.

Potrivit site-ului oficial al companiei care a dezvoltat medicamentul, Gilead, timpul de producție este, în mod normal, între 9-12 luni, dar cu îmbunătățirea liniilor de producție, se poate coborî acest termen până la 6 luni. Ministrul Sănătății din România, Nelu Tătaru, a declarat că România nu deține aceste linii speciale de producție.

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, este citat incorect de Carmen Avram. Șeful Guvernului, preluat de presă, a spus că „decizia politică există şi în privinţa Remdesivir şi în privinţa Favipiravir, problema este să existe companii care să aibă capacitatea să introducă în fabricaţie şi mai ales să existe îndeplinite condiţiile legale pentru a putea produce şi vinde pe piaţă acest medicament (Declarația completă aici).

Declarația în privința „tratamentului incert” nu există nici în sursa citată de Carmen Avram.

Concluzie

Afirmația lui Carmen Avram este trunchiată. Europarlamentarul folosește un adevăr (acela că remdesivir-ul este singurul tratament aprobat în Europa pentru tratarea infecțiilor cu coronavirus) pentru a spune că guvenul nu vrea să-l producem. Este necesară și existența unei fabrici care poate să-l producă

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.