În 26 iunie, când proiectul care prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor era dezbătut în Camera Deputaților și Senat, fiind tot mai aproape de aprobare, deputatul Claudiu Năsui, vicepreședinte al USR și fost ministru al Economiei, a susținut că impactul acestei legi ar fi nesemnificativ:
„Știți cât reprezintă [pensiile speciale ale parlamentarilor] din totalul pensiilor speciale? 0,7%, atât, deci practic din 100% din problemă nici măcar 1% din ea nu este rezolvată. Eu nu zic că nu e bine, e foarte bine că se întâmplă lucrul acesta, mi-aș dori și să fie temeinic făcut, adică chiar să treacă de Curtea Constituțională, dar asta apoi este un lucru pe care îl vom vedea”.
Cât la sută din totalul pensiilor speciale reprezintă pensiile parlamentarilor.
Beneficiarii de pensii de serviciu sunt persoanele care au ieșit la pensie în baza unor legi speciale, altele decât cea care se aplică în general. Cei care beneficiază de așa-zisele „pensii speciale” sunt foști angajați ai MApN, MAI, SRI, magistrații, navigatorii, persoanele din cadrul Curții de Conturi, Corpul Diplomatic și parlamentarii.
În cursul zilei de miercuri, 28 iunie, propunerea legislativă pentru „abrogarea Capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor” a fost promulgată prin Decretul nr.950/2023 și a devenit lege. Prin această propunere ar trebui să se elimine „indemnizația pentru limită de vârstă” a deputaților și senatorilor, adică pensiile parlamentarilor despre care Claudiu Năsui spune că reprezintă sub 1% din totalul pensiilor speciale, dacă ea nu va fi declarată neconstituțională.
Pentru a verifica dacă aproximarea făcută de fostul ministru al Economiei este corectă, Factual.ro a cerut date de la Casele Sectoriale de Pensii ale SRI, MAI și MApN privind numărul beneficiarilor de pensii de serviciu și a consultat datele publicate de Casa Națională de Pensii Publice pentru celelalte 5 categorii de pensionari speciali.
Iată cifrele:
SRI: 12.896 de persoane beneficiază de pensie militară de stat (cifre aferente lunii iunie 2023)
MAI: 84.041 de beneficiari de pensii militare de stat (luna iulie 2023)
MApN: 106.021 de beneficiari de pensii militare de stat, aflați în evidența Casei de Pensii Sectoriale M.A.I. (iunie 2023)
Potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii Publice în luna iunie 2023, beneficiarii de pensii speciale din celelalte categorii erau în număr de 10.281.
*Sursă: Casa Națională de Pensii Publice
De asemenea, Factual.ro a solicitat informații privind numărul foștilor deputați și senatori care primeau în luna iunie indemnizații pentru limită de vârstă („pensiile speciale” ale parlamentarilor la care face referire Claudiu Năsui) în baza legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Potrivit răspunsurilor primite de la Senat și Camera Deputaților, în iunie 2023 erau 260 de foști senatori și 587 de foști deputați care primeau aceste indemnizații.
Astfel, avem 214.086 de pensionari speciali, dintre care 847 de parlamentari, care reprezintă numai 0,4% din total.
Declarația lui Claudiu Năsui este adevărată. Pensiile speciale ale parlamentarilor reprezintă mai puțin de 1% din totalul pensiilor speciale.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.