Cristian Ghinea (USR, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene)
,,în broșura electorală lansată de PNL cu 3 zile înainte de alegerile din 2020, pe care o prezentau ca draft de PNRR, educația avea 1,05 miliarde de euro. Atât l-a dus capul pe Marcel Boloș și atât a promis Klaus Iohannis la marea lansare electorală. Nici măcar în promisiuni nu au alocat mai mult de 1,05 miliarde. Noi, USR, când am avut pixul, ne-am bătut și am alocat 3,5 miliarde".
Adevărat
Barometru Factual
Educatie
Data verificării: 12.06.2023
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook

Context

Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene, în perioada 2020-2021, a abordat subiectul finanțării sistemul de învățământ din România, într-o postare pe pagina sa de Facebook, acesta declarând următoarele:

,,Dar voi ce-ați făcut pentru educație când ați fost la guvernare?, mă ceartă cineva în comentarii. 

Simplu: am alocat pentru educație 3,5 miliarde de euro din PNRR. 

3.000 de școli refăcute, 1.200 de laboratoare IT în școli, 100.000 de profesori care au urmat cursuri pentru digitalizare, etc. 

Ar fi pus oricine banii ăștia? 

Din fericire avem un test simplu: în broșura electorală lansată de PNL cu 3 zile înainte de alegerile din 2020, pe care o prezentau ca draft de PNRR, educația avea 1,05 miliarde de euro. 

Atât l-a dus capul pe Marcel Boloș și atât a promis Klaus Iohannis la marea lansare electorală. Nici măcar în promisiuni nu au alocat mai mult de 1.05 miliarde.

Noi, USR, când am avut pixul, ne-am bătut și am alocat 3,5 miliarde.  

De 3 ori mai mult. 

Restul e gargară”.

Ce verificăm?

Câți bani apărteau alocați în draftul PNL pentru PNRR și câți au fost alocați în final.

Verificare

Pe 23 decembrie 2020 a fost învestit guvernul de coaliție condus de Florin Cîțu (PNL) și format din PNL, USRPLUS și UDMR, în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie, același an. 

 Pe 7 septembrie 2021, miniștrii USR-PLUS au demisionat în bloc după ce au apărut tensiuni pe tema ,,Planului Național de Investiții <<Anghel Saligny>>”, dar și pe tema demiterii lui Stelian Ion, ministru al Justiției din partea USRPLUS. Guvernul a mai rezistat până la data de 25 noiembrie 2021, când actualul guvern, condus de Nicolae Ciucă a preluat puterea.

Conform Legii Educației Naționale (Legea 1/2011), minim 6% din PIB (produsul intern brut) trebuie acordat educației. În 2023, suma acordată pentru educație este de 49.509 milioane lei, adică 3,2% din PIB.

În 2021, în timpul guvernării coaliției PNL-USRPLUS-UDMR, unde Ghinea a fost Ministru al Fondurilor Europene,  suma acordată învățământului a fost de 39,65 miliarde lei, adică 3,55% din PIB. 

Într-un draft de PNRR întocmit de PNL înainte de alegerile din 2020 (cel la care se referă Ghinea în declarația sa), este, într-adevăr, menționată suma de 1,05 miliarde euro pentru domeniul educației. Totuși această sumă nu reprezintă totalul banilor alocați pentru educație, ci doar investițiile din această zonă.

*Sursă: Ministerul Finanțelor

Este adevărat faptul că, din PNRR, a fost alocată o sumă de 3,06 miliarde euro (fără TVA), care reprezintă bugetul total pentru educație acordat din fondurile Planului Național de Redresare și Reziliență. Planul final al României a fost într-adevăr întocmit și aprobat în timpul mandatului USR.

*Sursă: Ministerul Finanțelor

Cu acești bani, au fost sau vor fi dotate cu laboratoare inteligente 1120 de școli, palate și cluburi ale copiilor din țară, printr-un apel al Ministerului Educației.

De asemenea, tot prin PNRR au fost acordați și bani pentru ,,,construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”, proiect care include și reabilitarea școlilor. Din data de 5 mai 2023, solicitanții pot să-și depună proiectele, termenul la care se vor finaliza înscrierile fiind de 5 iulie 2023. Momentan nu există date referitoare la numărul de proiecte care implică reabilitare școlilor sau construcția unor noi unități de învățământ prin PNRR.

Referitor la cursurile de digitalizare destinate cadrelor didactice, tot prin PNRR s-au finanțat sau vor fi finanțate cursuri pentru pedagogia digitală, prin ,,Cadrul de competențe digitale al profesionistului din educație”

În luna mai a anului trecut, Ministerul Educației publica un ghid referitor la ,,Digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului”, care vizează îmbunătățirea competențelor digitale ale studenților și ale cadrelor didactice. 61 din cele 66 de universități din România s-au înscris în acest program. 

Valoarea totală a proiectelor ar ajunge la 234 de milioane euro, tot conform Ministerului.

Concluzie

Declarația lui Cristian Ghinea este adevărată. Este adevărat faptul că în timpul mandatului său, 3,05 miliarde de euro au fost acordați educației, prin PNRR, însă proiectele despre care acesta vorbește nu s-au concretizat încă.

*Foto copertă: pixabay.com

ETICHETE > / /

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.