În 10 iunie 2021, Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, afirma: „Suntem singurul stat european care a publicat tot, inclusiv anexele”. Afirmația vine în urma unor declarații în care se afirmă că numele unor firme private apar în Planul Național de Redresare și Reziliență.
Cum au ales statele europene să facă publice datele din planurile naționale de reziliență.
Comisia Europeană a oferit drept termen orientativ pentru prezentarea planurilor data de 30 aprilie 2021, cu mențiunea că nu reprezintă un deadline, statele având posibilitatea să trimită planurile până la mijlocul anului 2022. Prin urmare, unele state nu au definitivat încă planul, pentru a putea fi publicat.
State care au publicat doar planul:
State care au publicat planul și anexele:
State care nu au publicat nici planul integral și nici anexele:
Afirmația este falsă. Alte 10 state europene au publicat atât planul, cât și anexele, iar alte 11 guverne au publicat integral planul.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.