Deputatul USR Cristina Prună a făcut următoarea afirmație pe 15 ianuarie 2020 cu privire la Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați:
„Un argument în favoarea acestei instituții, ar fi fost că a fost înființată prin directivă europeană. M-am uitat în directiva 2006/54/CE să văd dacă era necesară înființarea acestei agenții. Evident că nu.”
Dacă Directiva 2006/54/CE arată că era necesară înființarea Agenției pentru Egalitate de Șanse.
Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) a fost înființată prin lege și este în subordinea Ministerului Muncii.
2005 – ANES a început să funcționeze prin modificările aduse legii privind egalitatea de șanse între femei și bărbați. Anterior, a existat Comisia consultativă interministerială în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (CODES), structură desființată în momentul în care a apărut agenția.
Modificările aduse legii au fost făcute printr-o hotărâre de guvern emisă în 2004 care transpunea la acel moment în legislația internă directive europene: Directiva Consiliului nr. 76/207/EEC din 9 februarie 1976 cu modificările şi completările aduse prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2002/73/CE din 23 septembrie 2002.
Directiva din 2002 arată că statele membre trebuiau “să desemneze mai multe organisme pentru a promova, a analiza, a monitoriza și a susține egalitatea de tratament între toate persoanele, fără discriminare pe criterii de sex, și adoptă dispozițiile necesare. Aceste organisme pot face parte dintre organele însărcinate cu apărarea la nivel național a drepturilor omului sau cu protecția drepturilor persoanelor. (Art. 8 A)
2010 – ANES a dispărut, fiind desființată prin ordonanță de urgență, iar atribuțiile au fost preluate ulterior de o direcție în cadrul Ministerului Muncii.
2014 – Guvernul Ponta a înființat Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, în subordinea Ministerului Muncii.
2015 – Departamentul e transformat în Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) prin lege.
ANES are pe site legislația europeană și menționează, printre altele, și Directiva 2006/54/CE la care face referire Raluca Prună.
În legislația internă, directiva a fost transpusă parțial în 2012, printr-o ordonanță de urgență care modifica Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați.
Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse arată și ea că “Statele membre desemnează unul sau mai multe organisme împuternicite să promoveze, să analizeze, să supravegheze și să susțină egalitatea de tratament între toate persoanele fără discriminare pe criteriul sexului și adoptă dispozițiile necesare. Aceste organisme pot face parte din organele împuternicite să apere drepturile omului la scară națională sau să protejeze drepturile persoanelor.” (Art. 20)
Afirmația deputatului USR Cristina Prună este trunchiată. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2002/73/CE din 23 septembrie 2002 arată că statele membre trebuiau să desemneze organisme care să se asigure de respectarea principiului egalității, lucru care se regăsește și în directiva din 2006. E de menționat că în general, directivele europene lasă statele membre să adapteze prevederile stabilite la cadrul instituțional național.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.