Dan Cristian Popescu (PNL)
„Germania nu a impus niciodată obligativitatea măștii în spațiu deschis, doar a recomandat-o pentru zonele aglomerate. De la început a fost, înainte de a apărea vaccinul"
Fals
Barometru Factual
Coronavirus
Data verificării: 03.03.2022
www.factual.ro
Sursa afirmației: Digi24 min 49:30

Context

După ce ordonanța de urgență privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiu deschis a fost declarată neconstituțională,  Dan Cristian-Popescu de la PSD a declarat pe 15 februarie 2022:

Germania nu a impus niciodată obligativitatea măștii în spațiu deschis, doar a recomandat-o pentru zonele aglomerate. De la început a fost, înainte de a apărea vaccinul“.

Ce verificăm?

Dacă Germania a impus obligativitatea purtării măștii în spațiu deschis.

Verificare

Germania impus primele măsuri anti Covid 19 în martie 2020. Atunci cancelarul german Angela Merkel și liderii celor 16 state federale germane au convenit asupra măsurilor privind izolarea locuitorilor la domiciliu și distanțarea socială. De asemenea, Germania a limitat intrarea pentru locuitorii din statele membre UE și statele din Schengen

Purtarea măștii de protecție a devenit obligatorie în aprilie 2020 la nivel federal în transportul public și incinta magazinelor. Pentru transportul public, statele sudice Bavaria și Baden-Württemberg, statul Renania de Nord-Westfalia, precum și Berlinul au cerut locuitorilor să poarte măști în stațiile de autobuz, peroanele de tren și stațiile de metrou.

Piețele în aer liber au fost incluse în reglementările din Hamburg, Saarland, Renania de Nord-Westfalia și Saxonia Inferioară.

În noiembrie 2020, odată cu intrarea în valul 2, Germania a introdus un nou lockdown parțial, măsurile fiind apoi înăsprite în decembrie 2020. Acestea au vizat printre altele: închiderea școlilor, a magazinelor, exceptând cele alimentare, a frizeriilor, saloanelor de masaj etc. De asemenea întâlnirile private au fost limitate la propria gospodărie.

În mai 2021 s-au anunțat primele măsurile de relaxare la nivel național, acestea vizând la momentul respectiv persoanele vaccinate sau trecute prin boală. În cazul acestor categorii de persoane, restricțiile de contact și de ieșire în public nu s-au mai aplicat.

În iunie 2021, atât orașe precum Berlin și Hamburg, cât și state ca Mecklenburg-Western Pomerania au renunțat la regulile privind obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber, exceptând cazurile unde distanțarea socială nu permite acest lucru.

În noiembrie 2021 s-a introdus obligația 3G (vaccinat, testat, recuperat) pentru angajați, cu durată până în martie 2022. Prin aceasta s-a permis accesul la locul de muncă numai pentru angajații care sunt fie vaccinați, recuperați recent sau testați.

În majoritatea cazurilor pe teritoriul Germaniei, purtarea măștilor de protecție a rămas astăzi obligatorie doar în spațiile închise, precum și în transportul public

Datele publice arată că gura și nasul trebuie acoperite la bordul oricărui mijloc de transport public, în magazine și locuri aglomerate în aer liber, unde distanța minimă față de ceilalți nu poate fi păstrată în orice moment. Măștile trebuie să îndeplinească cerințele FFP2.

În statul german Hesse, acolo unde incidenţa depăşeşte 350 de infectări timp de 3 zile consecutive, un astfel de caz fiind orașul Frankfurt, măștile chirurgicale sunt obligatorii în centrul orașului și pe anumite străzi.

Concluzie

Declarația lui Dan Cristian-Popescu este falsă. Inițial, Germania a impus la nivel federal purtarea măștii în timpul utilizării transportului în comun și în magazine. În anumite orașe și state din Germania, purtarea măștii de protecție în aer liber a fost obligatorie din primăvara anului 2020, majoritatea regulilor de acest tip fiind anulate în vara anului 2021. În prezent, purtarea măștii este în continuare obligatorie în spațiile deschise aglomerate, unde distanțarea socială este dificil de respectat.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.