Într-o dezbatere privind impactul unei noi legi a salarizării angajaţilor bugetari, Daniel Zamfir, senator PSD, a declarat că, în ciuda crizei economice, guvernul a mărit de 10 ori indemnizațiile membrilor consiliului de administrație a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate: „În urmă cu 2 luni de zile, guvernul, printr-o ordonanţă de urgență, a mărit de 10 ori indemnizaţiile membrilor Casei Naționale de Sănătate”. Declarația a fost făcută în 15 aprilie 2021.
Dacă guvernul Cîţu a mărit indemnizaţiile membrilor Consiliului de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Legea 95/2006 privind reforma din domeniul sănătăţii stabileşte că indemnizaţia lunară a membrilor Consiliului de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) este de cel mult 1% din cea a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care este corespunzătoare funcției de secretar de stat. (Art. 292, alin.5)
Acest nivel a fost stabilit în 2010 prin OUG 133/2010 şi a rămas neschimbat până în prezent. Ceea ce s-a întâmplat acum circa două luni, în 17 februarie 2021, a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență care măreşte la doi numărul vicepreşedinţilor consiliului de administraţie al CNAS.
A existat însă un proiect (pag. 18) legislativ, iniţiat de Vlad Voiculescu, care prevedea atât creşterea numărului de membri ai CA al CNAS de la 7 la 9, cât şi majorarea indemnizaţiilor acestora la 10 procente din salariul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Proiectul a primit aviz nefavorabil (pag. 9) din partea Consiliului Economic şi Social (CES), iar forma adoptată în martie nu a mai inclus articolele referitoare la indemnizaţiilor membrilor CA.
Afirmaţia lui Daniel Zamfir este falsă. Indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie al CNAS au rămas la nivelul din 2010. Guvernul Cîţu a elaborat în martie un proiect de OUG care prevede creşterea acestora de 10 ori, dar forma finală adoptată nu mai include majorările.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.