Diana Iovanovici-Șoșoacă (SOS, europarlamentar)
„La ora actuală, suntem singura țară din Uniunea Europeană care a acceptat să-și vaccineze antiCOVID copiii și adolescenții cu vaccinuri care se află în stadiu experimental până în decembrie 2023”.
Fals
Barometru Factual
Coronavirus
Data verificării: 16.06.2021
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook

Context

În 9 iunie 2021, Diana Iovanovici-Șoșoacă, senator neafiliat, a menționat, în cadrul unei declarații politice susținute în plenul Senatului:

„La ora actuală, suntem singura țară din Uniunea Europeană care a acceptat să-și vaccineze antiCOVID copiii și adolescenții cu vaccinuri care se află în stadiu experimental până în decembrie 2023”.

Ce verificăm?

Țările din UE care au implementat vaccinarea copiilor împotriva COVID-19 și stadiul vaccinurilor.

Verificare

Din 2 iunie 2021, copiii care au între 12 și 15 ani se pot vaccina cu Pfizer-BioNTech (Comirnaty) împotriva Covid19. Anunțul făcut de autoritățile române a venit la câteva zile distanță după ce Agenția Europeană a Medicamentului a transmis că a fost aprobată imunizarea adolescenților. 

Redăm mai jos o listă cu statele membre UE care au aprobat vaccinul împotriva COVID-19, pentru a fi administrat copiilor:

  • Italia:  a anunțat pe 31 mai aprobarea vaccinării copiiilor cu vârste de peste 12 ani începând cu data de 1 iunie;
  • Germania: The Guardian anunța, pe 28 mai, că autoritățile germane au precizat că lansează vaccinarea împotriva COVID-19 pentru copiii de peste 12 ani începând cu 7 iunie;
  • Franța: Președintele Emmanuel Macron a precizat că imunizarea copiilor de peste 12 ani va avea loc începând cu data de 15 iunie;
  • Spania: Ministrul Sănătății, Carolina Darias, a declarat că autoritățile își propun imunizarea tuturor copiilor înaintea începerii noului an școlar din septembrie 2021
  • Austria: Autoritățile își propun să aibă peste 340.000 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani vaccinați până la sfârșitul lunii august, potrivit site-ului de știri The Local;
  • Lituania: Premierul a declarat că vaccinarea copiilor cu vârsta de minimum 12 ani va începe în iunie, conform site-ului de știri Delfi;
  • Polonia: Începând cu data de 7 iunie, a început campania de vaccinare a copiilor, conform relatărilor Reuters.

Referitor la ipoteza că vaccinul produs de Pfizer ar fi încă în etapă experimentală, rezumatul caracteristicilor vaccinului Comirnaty produs de Pfizer (pag. 21) precizează că deținătorii de autorizații de punere pe piață (DAPP) au termen, până în decembrie 2023, să transmită un raport privind eficacitatea vaccinului. Acest lucru nu înseamnă că serul Comirnaty nu este sigur sau că este experimental, ci că producătorii acestuia solicită autorităților date despre eficacitatea lui pe termen lung, având în vedere că acesta este relativ nou apărut pe piață.

Biblioteca Națională de Medicină din SUA a sumarizat cele trei etape principale ale testării vaccinului produs de Pfizer. Instituția precizează că studiile clinice au început în 29 aprilie 2020, iar data estimată de finalizare completă a studiului este 2 mai 2023 (data la care ultimul participant la studiul clinic a fost examinat sau a primit o intervenție / tratament pentru a colecta date finale pentru măsurile de rezultat primar, măsuri de rezultat secundar și evenimente adverse – adică ultima vizită a ultimului participant). 

Într-o verificare anterioară, Factual a arătat că vaccinurile aprobate la acest moment în Uniunea Europeană au la bază studii clinice. 

Concluzie

Afirmațiile senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă sunt false. Există și alte țări care au aprobat vaccinarea împotriva COVID-19 pentru copiii între 12 și 15 ani. În același timp, nu putem admite că serul produs de Pfizer este  experimental.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.