În 5 august 2020, candidatul Alianței USR PLUS pentru primăria Timișoarei, Dominic Fritz a scris pe Facebook, printre altele:
„În timp ce Comisia Europeană recomandă 26 mp de spațiu verde pe cap de locuitor, iar Organizația Mondială a Sănătății, 50 de mp, Timișoara, oferă doar 16 mp. Suntem la coada clasamentului în România.”
Timișoara era cândva „Mica Vienă”, nu în ultimul rând datorită parcurilor sale. Astăzi, suntem pe lista neagră a…
Publicată de Dominic Fritz pe Miercuri, 5 august 2020
De cât spațiu verde dispune un locuitor din Timișoara.
Conform unui articol din 2019 de pe site-ul Comisiei Europene, situația în România se prezintă astfel, rezultă că în Timișoara sunt 8,36 mp de spațiu verde/locuitor.
Însă sunt sunt multe alte orașe din România cu suprafețe de spațiu verde/locuitor și mai mici: București (7,11 mp), Constanța (5,64 mp), Ploiești (4,69 mp), Baia Mare (3,78 mp), Bistrița (2,57 mp), Suceava (2,62 mp), Bacău (7,2 mp), Galați (4,46 mp), Râmnicu Vâlcea (2,71 mp), Târgu Jiu (5,22 mp), Drobeta-Turnu Severin (6,29 mp).
Pe de altă parte, într-un articol academic al Universității Târgu Jiu, se menționează că în Timișoara ar fi aproape 16 mp de spațiu verde/locuitor, Bucureștiul și Clujul fiind singurele orașe mari cu suprafețe mai mici de spațiu verde pe număr de locuitori.
De pe site-ul Primăriei Municipiului Timișoara aflăm însă că orașul ar dispune de 120 hectare de spațiu verde, la o populație de 326.636 locuitori (cât era în 2019). Adică 3.67 mp/locuitor.
În momentul de față legislația națională prevede un minimum de 20 mp de spațiu verde/locuitor.
Un raport tehnic al Comisiei Europene arată că recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății este de minimum 9 mp de spațiu verde/locuitor, cu condiția ca fiecare locuitor să aibă un spațiu verde la maximum 15 minute de mers pe jos de domiciliu. Recomandarea OMS este citată de multiple instituții europene, dar sursa inițială nu există.
Cu toate acestea, un document al Organizației Mondiale a Sănătății din 2016 care cuprinde mai multe studii referitoare la legătura dintre spațiile verzi și efectul acestora asupra sănătății nu specifică nicăieri un indicator precum cel din postarea politicianului, ci mai degrabă recomandă ca spațiile verzi să aibă o anumită dimensiune și să fie accesibile pentru cetățeni (din punct de vedere al distanței față de domiciliu).
Într-un alt raport tehnic al Comisiei Europene din 2019, se evidențiază faptul că multe orașe europene depășesc norma de 18 mp de spații verzi/locuitor, dar distanța dintre domiciliu și un parc public este mai importantă pentru cetățeni, mai mult de jumătate din aceștia fiind nevoiți să meargă mai mult de 300 m până la un parc public.
De asemenea, potrivit răspunsului primit de la Comisia Europeană, aceasta recomandă (prin Urban Greening Plans) crearea de păduri și parcuri urbane accesibile, îmbunătățirea legăturilor dintre acestea, evitarea folosirii de pesticide ș.a., dar nu are recomandări în ceea ce privește numărul de mp de spațiu verde/locuitor.
Afirmațiile lui Dominic Fritz sunt false. Recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății este alta decât cea din postarea politicianului, iar Comisia Europeană nu are o normă pentru numărul de mp de spațiu verde/locuitor. În plus, Timișoara are mai puțin de 16 mp de spațiu verde/locuitor.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.