După ce Dominic Fritz de la USR-Plus a câștigat mandatul de primar al Timișoarei, senatorul Dorel Covaci de la PSD a scris pe Facebook:
„Pe întreg teritoriul României, constituțional, au ”dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot, care îndeplinesc condițiile prevăzute în art.16(3) (…..)”, adică: – art.16(3) – ”Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. (….)” Conform informațiilor din mass-media, candidatul USR-PLUS Dominic Samuel Fritz NU are cetățenia română și domiciliul în România.”
Cine poate candida la alegerile locale și ce condiții trebuie să fie îndeplinite.
Legea alegerilor locale stabilește, printre altele, că au dreptul de a fi aleși în funcția de consilier local și consilier județean, primar sau președinte al consiliului județean, cetățenii cu drept de vot care au împlinit vârsta de 23 de ani și au domiciliul în localitatea unde candidează. Aceeași lege arată că au același drept și cetățenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reședința în România.
Apoi, Constituția României arată că:
„ARTICOLUL 16
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.”
Conform declarației de avere depusă în calitate de candidat la Primăria Timișoara, Dominic Fritz are domiciliul în localitatea unde a candidat.
Într-un interviu acordat ziarului Libertatea, acesta declara în septembrie 2020 că plănuiește să obțină cetățenia română.
Afirmația făcută de Dorel Covaci este falsă. Deși articolul din Constituție citat de politician există, acesta a ales să menționeze un singur alineat, ignorându-l pe cel care spune că și cetățenii Uniunii Europene pot candida la alegerile locale din România.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.