În 19 octombrie 2021, Dragoș Pîslar de la USR-Plus a declarat că proiectul „zero taxe pe salariul minim” ar urma să aibă drept țintă, inițial, domeniul HoReCa. Pîslaru a menționat și că:
„Măsuri legate de neimpozitarea câștigurilor salariale sub o anumită zonă există și în alte țări. În Marea Britanie, sub 8.628 de lire pe an, nu se plătește niciun fel de taxă. În Germania, până la 9.168 euro pe an e zero impozit. În Franța e 0% impozit până la 9.964 euro/an”.
Ce măsuri au fost luate în Marea Britanie, Germania și Franța în privința impozitării veniturilor.
În România, în prezent, impozitul pe venit este de 10%, fiind în discuție un proiect intitulat „Zero Taxe pe Salariul Minim” care are ca scop scutirea de plata taxelor pe primii 2.300 lei din salariu.
În Marea Britanie, veniturile ce nu depășesc 12.570 lire sterline anual sunt impozitate 0%.
Franța aplică un barem progresiv de impozitare. Pentru anul 2021, s-a stabilit că veniturile până la 10.224 de euro să nu fie impozitate.
În Germania, impozitul pe venit în 2021 nu se aplică veniturilor mai mici de 9.744 euro, în anul 2022, această marjă crescând, veniturile sub 9.984 euro fiind 0% impozitate.
Afirmația este parțial adevărată. Neimpozitarea veniturilor sub o anumită sumă este aplicată și în alte state. Cifrele oferite de Dragoș Pîslaru sunt, însă, inexacte.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.