Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a făcut următoarea afirmație pe 19 februarie 2020 în contextul în care a explicat că partidul din care face parte nu se opune organizării alegerilor parlamentare anticipate, ci vrea doar să fie respectată Constituția:
„Constituția spune că se organizează alegeri pe baza unei legi care e dezbătută în Parlament, nu pe baza unei ordonanțe… De asta am votat împotriva OUG în Senat.”
Dacă în Constituție este prevăzut că alegerile parlamentare trebuie să fie organizate pe baza unei legi care e dezbătută în Parlament.
Constituția României arată că legile electorale sunt legi organice, iar guvernul nu poate da ordonanțe de urgență în domeniul legilor organice. Astfel:
Art. 73 spune că „Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare” și clarifică faptul că „prin lege organică se reglementează – printre altele – sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente”.
Art. 115 cu privire la delegarea legislativă a Parlamentului către Guvern arată că:
„Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice”.
În acest caz, Constituția spune prin același articol că „ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice” să se aprobe cu „majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1)”.
Afirmația Ecaterinei Andronescu a fost făcută în contextul în care, pe 19 februarie 2020, Senatul a respins prin vot OUG nr. 26/2020 privind modificarea legislației electorale și reglementarea alegerilor anticipate. Din totalul de 136 de senatori, 86 au votat pentru proiectul de lege care prevede respingerea OUG (PSD, UDMR, ALDE), iar 34 împotriva (PNL și USR). Proiectul de lege va merge la Camera Deputaților, care este for decizional.
Prin ordonanța emisă de guvern, printre multe chestiuni, sunt reduse termenele pentru toate procedurile electorale prealabile alegerilor. Spre exemplu, în cel mult 5 zile de la data dizolvării Parlamentului, Guvernul stabilește, prin hotărâre, la propunerea Autorității Electorale Permanente, data votării, calendarul operațiunilor electorale, cheltuielile și măsurile tehnico-organizatorice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor parlamentare anticipate. În cazul alegerilor parlamentare anticipate, data desfășurării acestora se stabilește cu cel putin 50 de zile înaintea votării. Cu multe dintre modificări, PSD, ALDE și Pro România nu au fost de acord.
A încălcat vreodată PSD principiul de modificare a unei legi electorale prin ordonanță de urgență?
Autoritatea Electorală Permanentă are toată legislația în vigoare în privința alegerilor parlamentare.
Pe site-ul lor găsim ultima ordonanță de urgență, emisă de Guvernul Orban, dar și o OUG emisă pe 12 septembrie 2019 de către Guvernul Dăncilă.
Este o ordonanță privind modificarea și completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României și modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Președintele României din anul 2019.
Tot în 2019, în ceea ce privește legislația în materie de alegeri pentru Parlamentul European, Guvernul Dăncilă a emis pe 8 mai 2019:
Actul viza modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, precum și pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a referendumului naţional din 26 mai 2019.
În 5 februarie 2014, Guvernul Ponta a dat și el o OUG:
Ordonanța reglementa operaţionalizarea Registrului electoral, dar şi modifica Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2014.
Afirmația Ecaterinei Andronescu este adevărată, cu mențiunea că, dacă am fi să ne uităm în spate, inclusiv PSD a încălcat acest principiu și a emis ordonanțe de urgență în materie electorală.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.