Ecaterina Andronescu a declarat în 12 decembrie 2020 că prin proiectul de informatizare început în 2001 toate şcolile din România au primit câte 26 de computere:
„[…] nu puteam să încep proiectul de informatizare fără să mă gândesc că trebuie să îi formez pe profesori să știe să utilizeze un calculator. Și atunci proiectul a presupus formarea profesorilor, laboratoare de computere, și fiecare școală a primit unul sau două laboratoare de 26 de computere – în 2001.”
Dacă fiecare şcoală a fost dotată cu cel puţin 26 de computere achiziţionate prin proiectul de informatizare a şcolilor demarat în 2001.
Proiectul la care face referire fostul ministru al educației este SEI (Sistemul Educaţional Informatizat), care trebuia să reformeze sistemul de învăţământ din ţara noastră prin „implementarea sistemului alternativ de educaţie asistată de calculator, având la bază un modul integrat format din calculatoare, software educaţional şi programe de formare de resurse umane”.
Pentru contracte încheiate în cadrul acestui program, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut avizarea urmăririi penale pentru mai multe persoane, printre care şi Ecaterina Andronescu, în cazul căreia dosarul a fost clasat în 2018 ca urmare a prescrierii presupuselor fapte.
La capitolul infrastructură hardware, proiectul prevedea laboratoare compuse din câte un server şi 25 de staţii de lucru, în cazul liceelor, respectiv 10 staţii de lucru în cazul şcolilor.
Numărul de 26 de echipamente /platformă s-a aplicat deci doar în cazul liceelor.
Configuraţia de 25 de staţii de lucru pentru un laborator apare în mai multe materiale de presă din acea perioadă. În primele trei etape ale proiectului au fost livrate 1520 de asemenea platforme, iar numărul liceelor a rămas sub 1500 până în 2008.
Raportul privind starea sistemului de învăţământ elaborat în 2008 sumarizează achizițiile materiale ale SEI: 4780 de laboratoare, din care 3270 în etapa referitoare la şcoli. Pentru unitățile cuprinse în această etapă, conform aceluiaşi raport, a rămas valabilă structura iniţială de 10 calculatoare/şcoală. (pag.13-14)
Într-o prezentare a proiectului realizată chiar de Siveco, unul dintre partenerii ministerului, datele despre echipamentele livrate sunt: 192.000 de desktopuri/laptopuri şi 15.000 de laboratoare, adică sub 25 de calculatoare per laborator.
Afirmația Ecaterinei Andronescu este falsă. Nu fiecare şcoală a primit câte 26 de computere. Doar liceele au fost dotate cu laboratoare de câte 25 de calculatoare (plus un server) prin programul de informatizare a şcolilor, SEI, în decursul a mai multor ani.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.