George Simion (Președinte AUR)
„...decizia (...) preşedintelui Klaus Iohannis şi a CSAT, de a renunţa la apărarea de tip Patriot pentru România şi de a acorda acest sprijin pentru Ucraina".
Fals
Barometru Factual
Aparare
Data verificării: 10.07.2024
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook / George Simion

Context

Liderul AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) și candidat la funcția de președinte al României, George Simion, a declarat, într-o postare pe blogul personal, următorul mesaj, referitor la decizia CSAT de a dona Ucrainei un sistem de apărare aeriană de tip Patriot:

„România nu are de ce să intre în războaiele altora.

(…) Am condamnat public în termenii cei mai duri decizia președintelui Iohannis și a CSAT de astăzi de a renunța la apărarea de tip Patriot pentru România și de a acorda acest sprijin pentru Ucraina.

Nu am făcut-o pentru că nu vreau ca Ucraina să se apere, ci pentru că îmi doresc ca România să nu fie expusă!

(…) Practic, astăzi, Iohannis n-a mai ținut cont de avizul negativ dat de CSAT și a decis de capul lui ca unul dintre cele două sisteme Patriot pe care le avem funcționale să le dăm Ucrainei, lăsându-ne pe noi în baza unui singur sistem, care și acela a fost operaționalizat abia zilele trecute.

Pentru cei care nu știu: România a comandat în SUA ȘAPTE (!!!) sisteme Patriot, pentru aproape patru miliarde de dolari, iar până acum au fost furnizate doar PATRU (!!!) dintre aceste sisteme. Doar DOUĂ sunt operaționale în acest moment, al treilea putând fi utilizat de la sfârșitul anului, iar al patrulea la începutul lui 2025.

Este iresponsabil față de apărarea propriei țări să cedezi un sistem de apărare anti-aeriană din cele două disponibile, tu având la graniță un război. Asta în condițiile în care nu este clar când și dacă vor mai veni celelalte trei sisteme pe care România le-a comandat în SUA și pentru care banii au fost deja plătiți. De ce? Pentru că Statele Unite sunt decise să oprească toate comenzile pentru sisteme și rachete antiaeriene Patriot – inclusiv cele comandate deja de România – până când Ucraina va avea suficiente mijloace antiaeriene pentru a se putea apăra de atacurile Rusiei”.

Postarea a fost distribuită pe paginile de Facebook ale filialelor locale AUR.

De asemenea, Mihail Neamțu, membru AUR și candidat la funcția de eurodeputat la alegerile europarlamentare din acest an, a postat pe Facebook, în aceeași zi cu postarea lui Simion, un text în care are un discurs asemănător cu cel al președintelui partidului în care se află.

Printre altele, politicianul menționează că: „Klaus Iohannis a zis DA propunerii făcute de Joe Biden, ca România să doneze Ucrainei singurul sistem defensiv anti-aerian funcțional pe care-l avem astăzi în dotare.”

Ce verificăm?

În ce condiții a oferit România sistemul de apărare Patriot și de ce Simion a făcut o astfel de declarație?

Verificare

În 20 iunie, Consiliul Suprem de Apărare al Țării s-a întrunit pentru a discuta mai multe aspecte referitoare la securitatea națională, printre acestea, numărându-se și aprobarea donării către Ucraina a unui sistem de rachete pentru apărare Patriot. 

Decizia vine pe fondul războiului care are loc în țara vecină în acest moment, dar și în contextul retragerii lui Klaus Iohannis din cursa pentru postul de secretar general al NATO.

În comunicatul de presă postat pe site-ul Președinției, este menționat faptul că decizia a fost luată cu condiția ca România să primească în schimb, din partea aliaților NATO, în special SUA, un sistem de apărare asemănător.


Ce este un sistem de apărare PATRIOT?

 

Un sistem de apărare Patriot, sau MM-104 Patriot, este un sistem de rachete sol-aer (SAM), fiind principalul astfel de sistem folosit de armata Statelor Unite și multe alte țări.

Sistemul a prins notorietate în anii 2000, când a fost folosit de armata SUA în războiul din Irak și în războiul civil din Yemen, dar și în anii 2010, când a fost folosit de către forțele israeliene pentru a doborî avioane ale armatei siriene. 

Aceste sisteme au jucat un rol important în războiul din Ucraina, după ce mai multe țări, precum SUA, Olanda și Germania, au donat astfel de aparate guvernului de la Kiev. Ca atare, România nu ar fi prima țară care să doneze un astfel de sistem.

Donarea acestor sisteme militare nu reprezintă o implicare explicită în războiul dintre Ucraina și Federația Rusă, așa cum sugerează George Simion. România doar a sprijinit Ucraina în acest conflict, fără să trimită trupe efective în țara vecină.


Câte sisteme Patriot are România?

 

România a comandat, în noiembrie 2017, șapte sisteme de apărare Patriot, însă până în prezent doar 4 au fost livrate, doar unul fiind operațional în prezent, dacă excludem sistemul donat Ucrainei. Prețul acestora este de aproximativ 4 miliarde de dolari.

Ultimele două sisteme livrate ar putea deveni operaționale la sfârșitul acestui an, respectiv la începutul anului viitor.

România mai are de primit 3 sisteme Patriot, acestea urmând să fie livrate abia după anul 2027, au declarat reprezentanții Ministerului Apărării Naționale pentru presă.

Pe lângă aceste aspecte, România a achiziționat și 200 de rachete, cu scopul de a fi folosite pe aceste dispozitive de apărare.

Ca atare, chiar dacă nu luăm în calcul sistemele care nu sunt încă operaționale sau nu au fost deocamdată primite, România tot mai are un sistem Patriot funcțional, în afară de cel donat Ucrainei.


Presupusul refuz al CSAT de a dona sistemul Ucrainei

 

În aceeași postare, George Simion a spus că Consiliul Suprem de Apărare al Țării ar fi decis ca România să nu trimită sistemul Patriot în Ucraina, iar Klaus Iohannis nu ar fi respectat acest aspect, liderul AUR spunând: „Practic, astăzi, Iohannis n-a mai ținut cont de avizul negativ dat de CSAT și a decis de capul lui ca unul dintre cele două sisteme Patriot pe care le avem funcționale să le dăm Ucrainei.”

Conform Regulamentului de funcționare al CSAT, art. 2, alin 1), deciziile sunt luate în consens de către toți membrii consiliului, președintele României neputând, din punct de vedere legal, să ia deciziile de unul singur.


De ce folosește Simion un astfel de discurs?

 

În declarația lui George Simion, acesta folosește foarte des expresia „războiul altora”, când vine vorba de conflictul din țara vecină.

 Nicolae Țîbrigan, expert în combaterea dezinformării, spune că motivul pentru care politicienii populiști folosesc acest tip de expresii, referitor la războiul din Ucraina, este de a diminua implicarea României în ajutorul țării vecine, dar și de a crea o stare de indiferență: „Termenul de ‘războiul altora’ este folosit pentru a sugera că conflictul din Ucraina este o problemă externă, care nu are legătură directă cu România.”

Țîbrigan mai spune că tot acest tip de discurs este aflat sub umbrela „păcii” și a „suveranismului”, discurs care omite faptul că Federația Rusă a început acest război: „Își dorește oare Rusia lui Putin pacea, în condițiile în care mai mulți experți militari estimează că o victorie a Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru flancul estic al NATO? Evident, e o întrebare retorică.”

De asemenea, aceeași sintagmă de „războiul altora” poate fi clasificată ca o metodă de propagandă pro-rusă:„deoarece minimizează agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și subminează justificarea implicării internaționale în sprijinul Ucrainei. Rusia a folosit în mod frecvent astfel de narațiuni pentru a-și prezenta acțiunile în Ucraina ca fiind răspunsuri legitime la provocări externe și pentru a descuraja sprijinul internațional pentru Ucraina. “ mai subliniază expertul în combaterea dezinformării.

Motivul pentru care Simion folosește acest discurs este unul clar, spune Nicolae Țîbrigan, anume „să atragă susținerea extremiștilor-populiști și a naționaliștilor care preferă izolaționismul, contribuind indirect la obiectivele strategice”

 

Concluzie

Afirmațiile lui George Simion sunt false. Deși numărul de rachete Patriot menționat este corect, el susține eronat că România nu mai are apărare de tip Patriot. În realitate, există în continuare un sistem funcțional și contracte de livrare pentru alte armamente și sisteme de apărare. 

De asemenea, discursul folosit de președintele AUR poate servi intereselor propagandei pro-ruse, prin omisiunile făcute referitor la rolul Federației Ruse la începerea acestui război.

 

*Foto: George Simion / Facebook

 

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.