Elena Lasconi (Președinte USR, primar Câmpulung Muscel)
„Am atras fonduri europene cât e bugetul orașului pe 40 de ani”.
Fals
Barometru Factual
Administratie
Data verificării: 08.11.2024
www.factual.ro

Context

Într-un interviu la postul de televiziune ProTV, pe 1 octombrie, Elena Lasconi a susținut că a avut performanțe în absorbția de fonduri europene la Primăria Câmpulung Muscel așa cum alt primar din România nu a avut:

„Am demonstrat lucruri extraordinare la Câmpulung, pentru că am atras fonduri europene cât e bugetul orașului pe 40 de ani. N-a mai făcut niciun primar în România asta într-un timp atât de scurt și atunci când îmi propun ceva merg până la capăt”.

 

Ce verificăm?

Câte fonduri europene au fost atrase de Primăria Municipiului Câmpulung cât timp Elena Lasconi a ocupat funcția de primar și ce bugete a avut instituția.

Verificare

Elena Lasconi este primarul Municipiului Câmpulung începând din 19 octombrie 2020. Ea ocupă această funcție și în prezent, după ce a câștigat și alegerile din iunie 2024. 

Ținând cont de acest aspect, vom aduna fondurile europene atrase de Primăria Municipiului Câmpulung începând din noiembrie 2020 până în prezent. 


Datele transmise de Primărie

 

Am solicitat informații despre absorbția de fonduri europene direct de la Primăria Câmpulung. 

În răspuns, am primit o listă cu fondurile contractate în perioada noiembrie 2020 – octombrie 2024 și proiectele asociate. 

Conform răspunsului, Primăria Municipiului Câmpulung a avut 38 de proiecte cu finanțare din fonduri europene în perioada menționată, care cumulează peste 304 milioane de lei (integral fiind 304.131.214,14 lei). 

Această sumă este echivalentul a 61 milioane de euro, mai puțin decât suma totală a finanțărilor (integrale și parțiale) trecute în proiectele de pe platforma instituției.




Datele Ministerului Finanțelor

 

Un alt indicator pe care l-am folosit au fost execuțiile bugetare publicate de Ministerul Finanțelor

Mai exact, vorbim despre plățile făcute din partea UE către Primăria Câmpulung (fonduri europene trecute la venituri în execuțiile bugetare) și plățile făcute de Primărie în baza unor proiecte pe bani europeni (fondurile europene trecute la partea de cheltuieli). 

Astfel, în timp ce Elena Lasconi ocupa funcția de primar, veniturile din fonduri UE ale Primăriei Câmpulung, defalcate pe ani sau perioade, au fost următoarele: 

Noiembrie-decembrie 2020: 10.823,35 lei

2021: 1.489.052,14 lei 

2022: 3.040.104,14 lei 

2023:  34.916.923,23 lei

Ianuarie-septembrie 2024: au scăzut veniturile cu -3.829.080,19 lei

În total, în timpul mandatelor Elenei Lasconi, au fost primite efectiv fonduri europene în valoare de 35,6 milioane de lei (35.627.822,67 lei). 

Cheltuielile din fonduri UE, defalcate pe ani sau perioade, au fost următoarele: 

Noiembrie-decembrie 2020: 2.611.895,97 lei

2021: 319.751,67 lei

2022: 895.298,37 lei 

2023: 35.189.414,01 lei 

Ianuarie-septembrie 2024: 6.004.442,92

În total, cheltuielile au fost de 45 de milioane de lei (45.020.802,94 de lei). 

Cu toate acestea, cheltuielile nu reprezintă bani absorbiți efectiv de Primărie, având în vedere că nu sunt fonduri încasate și nu există siguranța că toate sumele vor fi rambursate. 

Bugetele Primăriei Câmpulung

Pe site-ul Ministerului Dezvoltării sunt publicate situațiile financiare ale municipiilor din România, începând din 1999 până anul trecut. Nu sunt toți anii la care face referire Elena Lasconi, dar sunt suficienți pentru a ne da seama dacă declarația sa este adevărată sau nu. 

Pentru perioada 1999-2004, sumele erau exprimate în ROL (lei vechi). Am transformat aceste sume în RON (lei noi) și le-am trecut, împreună cu restul, în tabelul de mai jos: 

Așadar, vedem că în cei 24 de ani analizați, veniturile totale de la Câmpulung au fost de 1,2 miliarde de lei, iar cheltuielile au însumat aproape tot atât. 

În comparație cu fondurile UE atrase în mandatul Elenei Lasconi, suma acestor bugete este foarte mare. 

 

 

*Ideea că Elena Lasconi ar fi atras proiecte cât bugetul primăriei sale pentru 40 de ani a mai fost vehiculată în spațiul public de către fostul președinte USR, Cătălin Drulă.

Factual.ro a scris despre acest lucru în octombrie 2023 când a arătat că deși valoarea totală a fondurilor atrase a crescut semnificativ în mandatul Elenei Lasconi, aceasta este departe de a acoperi suma pe care ar avea-o bugetul pentru 40 de ani ai Primăriei. Iar aici era vorba despre orice investiții, indiferent de finanțare, nu doar bani europeni.


Proiecte de pe site-ul Primăriei

 

Am intrat și pe site-ul primăriei, unde au fost transmise informații de-a lungul ultimilor ani despre proiectele finalizate, proiectele care sunt în desfășurare și proiectele în evaluare. Din proiectele listate, am adunat toate finanțările care vin de la UE, fie că vorbim despre finanțare integrală, fie parțială. 

Astfel, în acest caz este vorba despre 558 de milioane de lei, echivalentul a 112 milioane de euro, care sunt fonduri alocate pentru proiecte.

Aceștia nu sunt bani efectiv primiți în conturile Primăriei, ci fonduri care au fost sau vor fi alocate pentru realizarea proiectelor respective. 

Într-un scenariu în care toți banii respectivi ar fi absorbiți, ar însemna că bugetul Primăriei ar fi de doar 2 milioane de euro pe un an (dacă împărțim suma la 40 de ani), lucru care este departe de adevăr. 



Cu toate acestea, în răspunsul oficial al Primăriei (pe care îl vom lua în considerare), suma contractată era mult mai mică. 

 

Concluzie

Declarația Elenei Lasconi este falsă. Cheltuielile înregistrate la buget în perioada analizată sunt mai mari decât totalul fondurilor UE extrase din execuțiile bugetare și decât suma contractată pe care ne-a transmis-o Primăria. Evident, volumul fondurilor europene atrase este semnificativ mai mare decât în perioadele anterioare, însă este o exagerare majoră afirmația că această valoare ar fi cât bugetul municipiului pe o perioadă de 40 de ani. 

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.