Rareș Bogdan (PNL, europarlamentar)
„Clujul are 4 miliarde de euro proiecte semnate. Un miliard și jumătate decontate deja, bani europeni, mai mult decât Malta și Cipru la un loc”
Fals
Barometru Factual
Economie
Data verificării: 30.07.2024
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook min 07:12

Context

În cadrul unei intervenții la Digi24 pe 5 iunie 2024, Rareș Bogdan a susținut că liberalii atrag bani „peste tot unde se duc”, evidențiind că în Cluj există proiecte semnate pe fonduri europene în valoare de patru miliarde de euro. 

Europarlamentarul PNL a afirmat că din acele proiecte „ un miliard și jumătate” bani europeni au fost decontați deja și că aceștia ar fi „mai mult decât Malta și Cipru la un loc”. 

Ce verificăm?

Câte fonduri europene a încasat Clujul până acum și câți bani au primit Malta și Cipru de la UE până în prezent.

Verificare

Am solicitat Primăriei Cluj-Napoca informații despre proiectele care însumează peste 4 miliarde de euro, dar și câte fonduri europene au fost încasate/decontate în baza acestor investiții. 

De asemenea, am cerut instituției să ne transmită câte fonduri europene au fost încasate până în prezent și, separat, câte cheltuieli au fost efectuate în baza fondurilor europene, în total, defalcate pe ani. 

În răspuns, Primăria Cluj-Napoca ne-a transmis situația pentru perioada 2019-2023:

Din datele Primăriei reiese că, în cei cinci ani, au fost încasate fonduri europene în valoare de 720.814.308 lei, echivalentul a 145 de milioane de euro 

Cheltuielile Clujului cu fondurile europene au fost, în schimb, în valoare totală de 1.089.199.935 lei, adică aproximativ 219 milioane de euro (219.208.022,12).


Proiecte de peste patru miliarde de euro, în stadiu incipient


Dacă vorbim doar de proiectele la care face referire europarlamentarul Rareș Bogdan, situația arată diferit. La începutul anului 2023, administrația publică locală anunța că are în pregătire proiecte de 4,5 miliarde de euro.

Conform răspunsului Primăriei Cluj-Napoca pentru Factual.ro, investițiile respective cuprind:

– proiectul pentru centura metropolitană, 

– trenul metropolitan, 

– proiectul pentru metrou, 

– Parcul Est, 

– Someșul metropolitan, 

– proiecte de reabilitări blocuri de locuințe sau școli, 

–  alte proiecte care se afla în diverse stadii.


Stadiile proiectelor mari


Trenul metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida se află abia în stadiul de realizare a indicatorilor tehnico-economici.

În cazul centurii metropolitane (şi drumurile de legătură) a fost semnat contractul pentru proiectare şi execuţie pentru primul tronson. Al doilea tronson al centurii se află încă în faza de achiziţie publică, după ce licitația a eșuat de mai multe ori.

Despre proiectul centurii metropolitane, care costă peste 1,7 miliarde de euro, Primăria ne-a mai transmis următoarele: „La primul tronson, primele lucrări au fost cele de relocări de reţele din zona Spitalului Regional de Urgenţă, în Floreşti. Traseul de drum de la unitatea militară până la nodul N are finalizată partea de proiectare şi documentaţia este înaintată spre aprobare la CNAIR.”

În ceea ce privește valoarea proiectului pentru metrou, aceasta este estimată la 1,8 miliarde de euro, iar execuția lucrărilor a început recent.

De asemenea, amenajarea coridorului de mobilitate urbană durabilă (pietonal şi velo) şi spaţiile verzi de-a lungul râului Someşul mic (Someş metropolitan, aprox. 75 km piste de biciclete) sunt în fază de proiectare. Primăria estimează că această investiție va fi de 60 de milioane de euro.

Parcul Est este în faza exproprierilor. Acest proiect este estimat la 743 milioane de lei (adică 149 milioane de euro).


Stadiile proiectelor mici


Pe lângă aceste investiții mai mari, Primăria Cluj-Napoca evidențiază că mai există și proiecte mai mici finanțate din PNRR și POR, printre care se numără:

– Proiecte de modernizare a sistemului de termoficare, 

– renovare energetică a unor obiective de învățământ, dotări pentru 64 de unități de învățământ preuniversitar, 

– crearea unui Centru Cultural,

– revitalizarea monumentului istoric – Garnizoana, Bulevardulul 21 decembrie 1989, nr. 106;

– modernizare și revitalizare a Parcului I.L. Caragiale și str. Octavian Petrovici; 

– regenerarea și amenajarea Parcului Primăverii (cartier Mănăștur); 

– 25 autobuze cu hidrogen și stație de încărcare hidrogen pentru  autobuze alimentate pe pile de combustie; 

– eficienţa energetică a clădirilor rezidenţiale – 70 blocuri; Pod Fabricii de zahăr; Pod Garibaldi; 

– autobuze electrice și stații de încărcare; 

– parc fotovoltaic pentru Termoficare pe Valea Chintăului.

Dintre aceste proiecte, potrivit administrației locale, a fost semnat contractul de 9 milioane de euro pentru proiectul prin PNRR de dotare a celor 64 de unități de învățământ preuniversitar.

Au fost semnate și 32 proiecte de renovare enegetică pentru obiective de învăţământ preuniversitar prin PNRR, iar valoarea totală a finanţării prin PNRR este de 44.958.848,31 euro, (valoarea totală a devizului general este de 89.983.463,80 euro și valoarea cofinaţării de la bugetul local este de 45.028.185,49 euro).

În ceea ce privește modernizarea sistemului de termoficare, există 4 proiecte pentru finanţare europeană: insule de energie Pata (Titulescu), Mănăștur, Gheorgheni; retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice pentru Centrala Termică de Zonă (C.T.Z.) Someş Nord. 

Proiectul de retehnologizare a centralei are o valoare totală estimată a investiției de 353.631.495,88 lei, dar valoarea rambursabilă este de 50 milioane de euro. Contractul de finanţare a fost semnat la 30 mai 2024.

Toți aceștia, însă, nu sunt bani pe care Clujul îi va primi efectiv prea curând, ci vorbim în mare parte de contracte semnate.

 


Suma decontată – 114 milioane de euro


 

Primăria Cluj-Napoca a transmis, în răspuns pentru Factual.ro, că proiectele menționate sunt în stadiu incipient, iar încasările/rambursările pentru fiecare dintre ele sunt în strânsă legătură cu faza în care se află. Adică, având în vedere că în multe cazuri nici nu s-a început execuția, nu a fost încasat aproape niciun ban.

Până în acest moment, suma rambursată efectiv este de 568.156.889 lei, pentru proiectul pentru metrou – adică 114 milioane de euro din totalul de 4,5 miliarde.


Bani europeni pentru Malta și Cipru


Pentru a afla câte fonduri europene au primit statele membre UE, am consultat datele publicate de Comisia Europeană într-un raport privind cheltuielile și veniturile din perioada 2000-2022. 

Atât Cipru, cât și Malta sunt state membre al Uniunii Europene începând din anul 2004. Așadar, am adunat cheltuielile înregistrate pentru aceste două țări din 2004 până în 2022, iar situația arată în felul următor: 

 

Chiar dacă încă nu a fost publicată execuția pentru anul 2023, de la aderare și până în 2022, putem să observăm că Malta și Cipru au primit miliarde de euro de la Uniunea Europeană. Aceste sume sunt uriașe față de fondurile încasate de Cluj. 

Dacă luăm în calcul sumele primite de cele două țări doar în ultimul an raportat (2022), vedem că în continuare declarația europarlamentarului Rareș Bogdan este exagerată, fiindcă acestea însumează peste 752 de milioane de euro (264 mil euro – Malta, 488 mil euro – Cipru).

Concluzie

Declarația europarlamentarului Rareș Bogdan este falsă. Conform datelor obținute de Factual.ro, Primăria Cluj-Napoca are în pregătire proiecte în valoare de 4,5 miliarde de euro, însă multe dintre acestea se află abia la început. Doar 114 milioane de euro au fost efectiv încasați în baza acestor investiții. 

De asemenea, Primăria Cluj-Napoca a transmis că până în 2023 a cheltuit fonduri în valoare de 219 milioane de euro, însă a încasat efectiv doar 145 milioane de euro, în total.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.