Ce verificăm?

Dacă România este singurul stat din lume care și-a plătit vreodată datoria și în ce a constat acest lucru.

Verificare

Criza datoriei externe a României a fost amplificată în perioada 1979-1982 de faptul că economia mondială s-a confruntat cu mai multe șocuri. Ca rezultat, țara noastră s-a îndatorat masiv, cu scopul de a susține industria și de a acoperi deficitele comerciale. 

Conform caietelor de studii ale BNR, datoria externă a României a crescut de la 0,5 miliarde de dolari în 1976, la 10,4 miliarde de dolari în 1981, din cauza unor factori precum crizele petroliere, creșterea ratelor dobânzilor și recesiunea globală. 

România a contractat credite externe, inclusiv de la Fondul Monetar Internațional (FMI), dar dobânzile mari și scadențele pe termen scurt au accentuat dificultățile financiare.

Pentru a achita datoriile externe, pe lângă măsurile de austeritate care au dus la degradarea calității vieții, statul român a vândut cantități semnificative de aur din rezervele Băncii Naționale. 

Important de menționat este faptul că Diana Șoșoacă, deși nu precizează acest lucru, se referă la datoria externă a României, nu întreaga datorie publică. 

Achitarea datoriei externe a României

Între 1980-1983, statul a valorificat aproape 40 de tone de aur, generând peste 209 milioane de dolari. În ciuda vânzării aurului, criza a continuat, iar rambursarea datoriei externe a fost dificilă în următorii ani. 

Conform documentului BNR menționat, principala resursă de bani era reprezentată de excedentele de la buget, care erau obținute prin forțarea exporturilor și reducerea dramatică a importurilor. 

„Această politică a afectat nu numai buna funcționare a industriei, care s-a văzut lipsită de materiile prime necesare, de piesele de schimb și chiar de reînnoirea dotărilor cu mașini și instalații moderne, ci a afectat în egală măsură și nivelul de trai al populației”, se menționează în caietele de studii ale BNR.

În 1986, pentru a accelera plata datoriei externe, România a decis vânzarea a încă 80 de tone de aur. Din acestea s-au obținut circa 1,04 miliarde de dolari, urmând ca aurul să fie răscumpărat după achitarea datoriei.

Până în 1989, România a reușit să își achite datoria externă, economisind sume mari de bani prin evitarea plății dobânzilor mari.

Este totuși important de menționat că ambiția regimului ceaușist de a achita datoria externă, pentru e a nu depinde politic de regimurile externe, a avut consecințe grave asupra stării sociale a populației.

Un studiu realizat de profesorul de științe politice Cornel Ban, de la Universitatea din Boston, arată că „regimul a decis să plătească datoria externă printr-un amestec de austeritate, înlocuire a importurilor și acumulare de rezerve în dolari, determinată de export.

Până când toată datoria a fost plătită în 1989, sursele economice de legitimitate ale regimului erau epuizate. În mediul extern din 1989, această schimbare a politicilor a contribuit la schimbarea regimului politic chiar și în absența unei societăți civile organizate”. Cu alte cuvinte, faptul că poporul o ducea din ce în ce mai rău, din cauza ambiției lui Nicolae Ceaușescu de a plăti întreaga datorie, a grăbit sfârșitul regimului comunist.

Un document al CIA din ‘86, care a fost desecretizat în 2012 și care analiza situația economică din România în contextul crizei, arată că obsesia președintelui Nicolae Ceaușescu de a plăti datoria externă a avut efecte negative asupra economiei și populației, dar și că politicile sale ofereau puține speranțe de redresare în viitorul apropiat. 

Prioritățile setate în perioada respectivă și cererile excesive privind exportul au secat economia, lăsând Bucureștiul dependent de creditori străini și mai vulnerabil la influențele sovieticilor. 

Cazul Rusiei

Deși achitarea datoriei în întregime este o măsură radicală și rară, există țări care s-au aflat în situații similare. Un exemplu în acest sens este Rusia, care și-a plătit toată datoria externă provenită din perioada Uniunii Sovietice față de Clubul de la Paris, în august 2006. 

Aceasta a implicat o sumă de aproximativ 23,7 miliarde de dolari, achitată anticipat, cu patru ani înainte de termenul stabilit inițial (2020). Plata a fost realizată prin intermediul băncii de stat Vnesheconombank, iar Rusia a economisit peste 12 miliarde de dolari în dobânzi. O parte semnificativă din această sumă fusese deja rambursată în 2005, când Rusia a achitat 15 miliarde de dolari. 

Norvegia nu are nevoie să împrumute bani

Alt caz este cel al Norvegiei, care nu și-a plătit complet datoria externă, dar menține o poziție financiară foarte bună și sănătoasă. Aceasta este de fapt o țară creditor net, ceea ce înseamnă că alții împrumută mai mulți bani din Norvegia decât statul norvegian împrumută de la alții.

Conform unui raport Fitch Ratings, Norvegia avea o datorie externă de aproximativ 711 miliarde de dolari în 2022. Numai că, datorită activelor sale financiare vaste, mai ales datorită Fondului de Pensii al Guvernului, nu are nevoie de fapt de împrumuturi externe pentru stabilitatea economică​. 

Acest fond reprezintă cel mai mare fond suveran din lume, iar în cadrul lui, Norvegia deține active în valoare de peste 1.600 de miliarde de dolari.

În majoritatea țărilor, principalul scop al împrumuturilor guvernamentale este finanțarea unui deficit bugetar. În Norvegia, însă, deficitul bugetar este acoperit prin transferuri din Fondul Suveran de Pensii al Norvegiei și, prin urmare, nu generează necesitatea de împrumuturi, potrivit Băncii Norvegiene. 

În schimb, statul se împrumută pe piață în principal pentru a acoperi împrumuturile nete și injecțiile de capital către instituțiile de creditare de stat, precum Banca de Stat pentru Locuințe sau Fondul pentru Împrumuturi Educaționale. Împrumuturile sunt menite și să contribuie la menținerea și dezvoltarea unei piețe financiare bine funcționale în Norvegia, dar și să răscumpere datoria existentă. 

Concluzie

Declarația Dianei Iovanovici-Șoșoacă este falsă. România nu este singura țară din lume care și-a plătit datoria. 

În plus, măsurile luate în perioada comunistă pentru stingerea datoriei nu au fost sănătoase din punct de vedere economic. Plata datoriei externe a determinat, la vremea respectivă, sărăcirea populației și a condus, indirect, la căderea regimului comunist. Astfel nu putem considera că a fost un lucru pozitiv.