După ședința de Guvern în care a fost adoptată OUG pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, Florin Iordache, actualul ministru al Justiției, a declarat:
Cea de-a doua măsură, cea care vizează Legea 254 privind executarea pedepselor, este o inițiativă a vechiului Guvern pe care am aranjat-o și am pus-o în concordanță cu conducerea ANP, astfel încât să poată să fie ușor aplicată.
Dacă există vreo o inițiativă a vechiului Guvern privind completarea Legii 254/2013 și dacă sunt asemănări între cele două documente.
Pe site-ul Ministerului de Justiție, găsim un Proiect de Lege de modificare și completare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal ca fiind în dezbatere publică în perioada 03.11-13.11.2016 când la conducere ministerului era Raluca Prună, ministru al Justiției în Guvernul Cioloș.
Actualul proiect privind modificarea Legii 254 privind executarea pedepselor adoptat de Guvernul Grindeanu în data de 31 ianuarie 2017 este disponibil pe site-ul Senatului ca Lege pentru completarea Legii nr 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal..
Dacă ne uităm în oglindă, între cele două documente există doar câteva diferențe minore, care nu au legătură cu conținutul lor.
Declarația lui Florin Iordache e adevărată. Actual Guvern a preluat inițiativa legislativă a Guvernului Cioloș în ceea ce privește proiectul de lege privind completarea Legii 254/2013.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.