Florin Iordache (PSD)
În ceea ce privește cel de-al doilea raport care vizează legile justiției, nu s-a luat în discuție OUG 92, singura observație a fost că această ordonanță a ajuns foarte târziu, urmând ca în perioada următoare să operăm modificările în consecință. Singura observație față de raportul preliminar din vară a fost aceea că o serie de greșeli au fost corectate, cum a fost cea cu netemeinicia, care a fost o dezinformare a Comisiei de la Veneția.
Fals
Barometru Factual
Justitie
Data verificării: 22.10.2018
www.factual.ro
Sursa afirmației: Hotnews

Context

În contextul discuţiilor extinse asupra modificărilor operate în domeniul legilor justiţiei, legate inclusiv de efectele şi de constituţionalitatea OUG 92/2018, şi a reacţiei Comisiei de la Veneţia, Florin Iordache a făcut următoarele precizări:

 

În ceea ce privește cel de-al doilea raport care vizează legile justiției, nu s-a luat în discuție OUG 92, singura observație a fost că această ordonanță a ajuns foarte târziu, urmând ca în perioada următoare să operăm modificările în consecință. Singura observație față de raportul preliminar din vară a fost aceea că o serie de greșeli au fost corectate, cum a fost cea cu netemeinicia, care a fost o dezinformare a Comisiei de la Veneția.

Ce verificăm?

Dacă OUG 92/2018 a fost menţionat în cel mai recent raport al Comisiei de la Veneţia.

Verificare

Opinia emisă de Comisia de la Veneţia la finalul săptămânii trecute se remarcă prin tonul critic asupra modificărilor operate sau propuse în domeniul juridic, după cum este precizat şi în diverse articole de presă (1, 2).

 

În ceea ce priveşte OUG 92/2018, cel mai recent dintre momentele controversate legate de legile justiţiei, Comisia de la Veneţia face două trimiteri explicite la el în cadrul textului opiniei:

Punctul I 6.: Comisia a fost informată de adoptarea unei OUG în data de 15 octombrie 2018 [OUG 92/2018] care, printre altele, doreşte să rezolve unele dintre recomandările cuprinse în opinia de faţă. Cu toate că textul OUG nu a fost trimis către Comisie, Comisia este conştientă că, printre alte măsuri, ordonanţa amână pentru 1 ianuarie 2020 intrarea în vigoare a schemei de pensionarei anticipată a magistraţilor, avansată de un amendament la Legea statutului judecătorilor şi procurorilor.

 

VI 163: Comisia de la Veneţia ia act de faptul că două dintre cele mai recente ordonanţe de urgenţă emise de către Guvern sunt adresate unor speţe incluse în opinia de faţă. […] Decizia de a amâna pentru 1 ianuarie 2020, intrarea în vigoare a schemei de pensionare anticipată pentru magistraţi (prin OUG adoptată de către Guvern în 15 octombrie), este o mişcare pozitivă ce dă suficient timp Parlamentului  să regândească această schemă. Comisia nu a examinat alte fragmente din respectiva ordonanţă şi în consecinţă nu se pronunţă asupra lor

Observăm, aşadar, că OUG 92 este menţionat în raport, chiar dacă prin prisma unei singure prevederi; Comisia precizează explicit că speţa pensionării magistraţilor, abordată de ordonanţa de urgenţă, face obiectul prezentului raport, alături de alte probleme. Mai mult, amânarea intrării în vigoare a schemei de pensionare anticipată este caracterizată drept o mişcare pozitivă.

Concluzie

Afirmaţia lui Florin Iordache este falsă. OUG 92/2018 este luată în discuţie, chiar şi sub forma unei singure prevederi, de cel mai recent raport al Comisiei de la Veneţia, care cuprinde şi o apreciere la adresa măsurii prevăzute în ordonanţă.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.