Florin Iordache, Ministrul Justiței a declarat în cadrul conferinței de presă de după ședința de Guvern din 18 ianuarie următoarele: „Aceste două acte normative au fost finalizate ieri. Au fost trimise spre consultare – repet, spre consultare – CSM, Înalta Curte, Parchet General, şi cele două acte normative vizează graţierea – şi nu amnistia -, graţiere care nu vizează fapte de corupţie, fapte grave, şi care vizează recuperarea prejudiciului.
Dacă actul normativ trimis spre consultare, cel privind grațierea unor pedepse, vizează și faptele de corupție și dacă se va mai putea recupera prejudiciul.
Conform OUG pusă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Justiție (varianta PDF aici), există două tipuri de grațieri:
Condiții și excepții:
Art. 1 (1) Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată.
Sunt într-adevăr exceptate de la grațierea integrală o serie de infracțiuni, conform art. 3 (4) din aceeași OUG.
În ceea ce privește infracțiunile de corupție, conform textului, singurele exceptate de la grațierea totală sunt, conform art 3 (4) lit. A și B:
A. Infracţiuni reglementate de Codul Penal:
…
28) luarea de mită prevăzută de art. 254 Cod penal anterior și cod penal în vigoare;
29) darea de mită prevăzută de art. 255 Cod penal anterior și art. 290 cod penal în vigoare;
30) traficul de influenţă prevăzut de art. 257 Cod penal anterior și art. 291 cod penal în vigoare;
31) cumpărarea de influență prevăzut de art. 292 cod penal în vigoare ;
…
B. Infracţiuni reglementate de legi speciale:
…
infracţiunile prevăzute la art. 5 alin 1 şi alin 3 din Legea nr. 78 /2000;
Ce infracțiuni de corupție pot fi însă grațiate? Grațierea totală a pedepselor de până la 5 ani se poate aplica, de exemplu, infracțiunilor asimiliate infracțiunilor de corupție prevăzute de Legea 78/2000, precum abuzul în serviciu sau șantajul săvârșit de o persoană care exercită o funcție publică.
Alte condiții pentru grațierea integrală sunt prezentate la articolul 3:
(2) Grațierea este condiționată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de 1 an de la punerea în libertate.
Într-adevăr, pentru grațierea în întregime, trebuie plătite despăgubirile. Problema însă apare la celălalt tip de grațiere din acest OUG, anume:
Conform documentului, aflăm că:
Art. 2 Se graţiază în parte :
a) cu 1/2 pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani, femeilor însărcinate (gravide) sau persoanelor care au întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani;
b) cu 1/2 sau, după caz, cu restul de pedeapsă neexecutat din pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care, conform expertizei medico-legale emisă de instituţiile abilitate sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale;
Excepțiile de infracțiuni prevăzute de textul Ordonanței publicate sunt valabile doar pentru grațierea integrală prevăzută la articolul 1, nu și pentru cea parțială, prevăzută de articolul 2. Astfel, lista excepțiilor din Articolul 3 NU se aplică și pentru grațierea parțială:
(4) Nu beneficiază de prevederile art.1 cei care au săvârşit următoarele infracţiuni:
Mai mult decât atât, pentru persoanele condamnate prevăzute la articolul 2 (grațiere parțială), grațierea nu mai este condiționată de achitarea despăgubirilor:
Art. 3 (2) Grațierea este condiționată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de 1 an de la punerea în libertate.
(3) Pevederile alin. (2) nu se aplică condamnaților pentru care se grațiază potrivit art. 2 lit. a) și b);
Declarația lui Florin Iordache este falsă. Textul Ordonanței privind grațierea arată că, în ceea ce privește grațierea parțială, se pot grația și infracțiunile de corupție. Într-adevăr, acestea sunt exceptate (dar nu și unele infracțiuni asimilate corupției) de la grațierea în întregime. De asemenea, prejudiciul, în forma de text publicată, trebuie recuperat doar în cazul grațierii în întregime. Grațierea parțială (adică dacă, de exemplu, condamnatul are peste 60 de ani), nu este însă condiționată de plata integrală a despăgubirilor. Dintre condamnații celebri din închisorile României, în această situație se află, de exemplu, Dan Voiculescu.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.