Aflat la conferința organizată pentru alegerile PSD Vrancea, în 12 noiembrie 2022, ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat că el și alți doi colegi au fost inițiatorii unui proiect care să modifice OUG nr. 109/2011, privind includerea femeilor în posturile de conducere ale guvernanței corporative a întreprinderilor publice.
Spătaru a insistat pe ideea că nu membrii PNL ar fi venit cu propunerea, ci social-democrații:
„Haideţi să spunem oamenilor că, atunci când am conştientizat că e nevoie de femei, atunci când am conştientizat că trebuie să avem femeile alături de noi, eu, Sorin Grindeanu şi Gabi Firea am semnat acea Ordonanţă prin care am impus un procent de participare a femeilor în Consiliile de Administraţie ale companiilor. (…) Nu au venit liberalii, nu au venit cei de dreapta să spună că vor această participare, am venit noi, social-democraţii”, a transmis ministrul Economiei.
Este important de subliniat că este vorba de companii de stat, ceea ce nu reiese clar din declarația lui Florin Spătaru.
Cel mai probabil, ministrul Economiei se referă la participarea lui Klaus Iohannis și a Alinei Gorghiu la conferința internațională „Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, care a avut loc cu câteva zile înainte. Președintele României a postat atunci câteva fotografii alături de femei parlamentar, dar și un mesaj pe facebook, în care specifica:
„Am susținut permanent că România trebuie să își asume politici publice care să asigure egalitatea între femei și bărbați, obiectiv pe care l-am subliniat și astăzi în cadrul Conferinței internaționale „Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”. Ne dorim cu toții să trăim într-o societate modernă, în care au fost eliminate stereotipurile și prejudecățile legate de atribuțiile și rolul femeilor în familie, economie sau politică. Este clar că avem nevoie de o schimbare a perspectivei și a mentalității la nivelul publicului larg. Femeile nu au doar un rol major în familie, ci își asumă și performanțe în afaceri, în profesii liberale sau în politică”.
Care sunt semnatarii actului normativ și în ce stadiu de aprobare se află acesta.
Ministrul Gabriela Firea a anunțat, la mijlocul lunii septembrie, finalizarea unui proiect care asigură locuri pentru femei în consiliile de administraţie ale companiilor de stat.
Potrivit datelor de pe Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, proiectul, care ar urma să modifice Ordonanța de Urgență Guvernului nr. 109/2011, în ceea ce privește guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, a și fost publicat în 20 septembrie.
Documentul arată că, într-adevăr, semnatarii acestuia sunt ministrul Economiei, Florin Spătaru, alături de ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea și de vice prim-ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
În formatul prezentat de ministrul Economiei și ceilalți doi membri PSD, trei articole ar urma să fie modificate, prin completări sau adăugiri. Unul dintre acestea este articolul 5, care urma să introducă obligativitatea unei cote de 30% a participării femeilor în Consiliile de Administrație ale companiilor de stat:
„În componența consiliului de administrație un procent de minim 30% este reprezentat de femei pentru a se asigura promovarea participării echilibrate a acestora în procesul decizional.”
Potrivit notelor de fundamentare, proiectul urma să fie avizat de Consiliul Legislativ și de Consiliul Economic și Social.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul.
În schimb, Consiliul Economic și Social, a dat aviz nefavorabil, motivând prin faptul că propunerea nu vine ca o soluție la cauza primară a lipsei de reprezentare a femeilor, adică recrutarea în funcții „pe criterii politice, și nu pe criterii de competență”.
Totuși, avizul CES este consultativ, iar Guvernul nu este obligat să țină cont de el în aprobarea modificărilor. Avizul va fi îndosariat, însă, alături de proiectul de modificare. Până la data redactării verificării, Guvernul nu a pus pe ordinea de zi acest proiect.
Declarația lui Florin Spătaru, ministrul Economiei, este trunchiată. Deși el, alături de doi colegi din Guvern, au inițiat modificările privind impunerea unui prag minim de 30% de participare a femeilor în guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, acestea nu au fost, deocamdată, aprobate. Proiectul are aviz negativ de la Consiliul Economic și Social, însă acesta este doar consultativ.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.