Afirmația a fost făcută în cadrul dezbaterii electorale pentru alegerea primarului general al municipiului București oraganizată de Antena 3 (minutul 24):
Dacă PSD, prin consilierii generali, a propus un buget de (aproape) 15% pentru sănătate.
La ședința din 29 februarie 2016, când a fost votat bugetul Bucureștiului, a existat un singur amendament pe proiectul de buget propus de primarul interimar Răzvan Sava (PNL). Amendamentul a fost propus (și adoptat ulterior) de către consilierul Radu Richard-Vicenţiu (independent).
La începutul discuției pe buget, viceprimarul Darabont Dan Alexandru a luat cuvântul și a vorbit despre faptul că bugetul a venit devreme, că a trecut prin dezbatere publică și avizare, că acest buget trebuie aprobat cu responsabilitate de un consiliu aflat la final de mandat, a amintit de probleme la RADET și RATB, că nu există o viziune completă și că, prin urmare, ”grupul de consilieri generali ai Partidului Social Democrat se va abține de la votul…de a aproba acest proiect de buget”. Nimic despre sănătate.
De asemenea, proiectul de buget în integralitatea sa a fost trecut cu 31 de voturi pentru, 9 abțineri și 5 împotrivă (înregistrarea video a ședinței este aici, iar numărul de voturi precum și prezența se regăsesc în procesul verbal al ședinței, de la pagina 43).
La ședință au fost prezenți 53 din cei 54 de consilieri, lipsind dl. Mocioacă Ștefan (PSD), unul dintre cei 18 consilieri ai PSD.
Declarației Gabriela Firea este falsă. Consilierii municipali ai Partidului Social Democrat nu au propus niciun amendament în ceea ce privește bugetul capitalei pentru sănătate.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.