După ce Ministerul Educației a anunțat că elevii vor rămâne acasă, Gabriela Firea – primarul Capitalei a scris pe Facebook în 29 aprilie 2020 că părinții care rămân acasă pentru a supraveghea copiii riscă să rămână fără indemnizația de 75% din salariu după încetarea stării de urgență.
„Guvernul nu se gândește, încă, la situația acestor părinți care nu au unde să lase copiii – nici la after-school sau grădiniță pentru că unitățile de învățământ sunt închise, nici la bunici pentru că riscul infectării acestora e prea mare.
La fel au procedat și la începutul crizei, până când colegii mei parlamentari au elaborat un proiect de lege care prevedea o compensație de 75% pentru unul dintre părinți, care va rămâne acasă pentru îngrijirea copiilor.”
Apoi a adăugat:
„Ministerul Muncii a preluat proiectul nostru și l-a transformat în OUG dar l-a modificat prost, în sensul că a exclus vacanțele din perioada în care se acordă compensația.
Ulterior, când s-a apropiat vacanța, iar părinții au început să pună presiune, Guvernul a modificat OUG, lăudându-se apoi cu eliminarea proprie prostii.
Dacă Guvernul PNL nu va lua măsuri, parlamentarii PSD, inclusiv cei din Bucuresti, vor adopta urgent un act normativ care să permită acestor părinți să rămână acasă alături de copii, până la redeschiderea școlilor și grădinițelor!
Dacă PSD a elaborat la începutul crizei un proiect de lege pentru compensația de 75% pentru unul dintre părinți.
Gabriela Firea se referă la Legea privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ. Actul a fost promulgat de Klaus Iohannis în 14 martie 2020.
Legea însă nu are neapărat legătură cu criza generată de COVID-19, pentru că această inițiativă legislativă este cu mult anterioară pandemiei. Proiectul legislativ a fost ajuns pe 13 martie 2019 la Senat pentru dezbatere, iar apoi, în 2 septembrie 2019 a ajuns la Camera Deputaților.
A fost inițiat de:
Forma inițiatorilor permitea acordarea de zile libere pentru cu copii sub 12 ani sau cu copii cu dizabilități și indemnizație egală cu salariul pentru perioadele în care unitățile de învățământ sunt închise. Documentul arată că doar unul dintre părinți poate beneficia de prevederile legii.
Parlamentarii au motivat necesitatea proiectului legislativ susținând că există perioade de timp în care anumite unități de învățământ sunt închise ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile sau ca urmare a unor situații extreme decretate.
Ulterior, în forma pentru promulgare indemnizația a fost redusă la „75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.”
Compensația de 75% nu apare în forma elaborată de către parlamentarii PSD și ALDE la începutul procesului, ci în legea finală.
Apoi, această lege a fost modificată în contextul stării de urgență de 3 ori prin ordonanțe de urgență:
Este adevărat că legea, în forma promulgată, nu prevedea indemnizație pentru perioadele de vacanțe școlare. Apoi, în 18 martie 2020 s-a emis OUG 30, dar aceasta nu face referire la acest aspect ci, pe lângă altele, aduce precizări suplimentare privind părinții beneficiari și faptul că aceștia nu pot primi indemnizația dacă sunt în concediu.
În 30 martie 2020, legea a fost modificată din nou, prin OUG 32, dar nici aceasta nu face referire la vacanțele școlare.
Situația s-a schimbat prin OUG 41 din 2 aprilie 2020, care vine cu precizarea:
„(1^1) Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, inclusiv pe perioada vacanțelor școlare, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ și a unităților de educație antepreșcolară, ca urmare a stării de urgență decretate în condițiile legii.”
Afirmațiile făcute de Gabriela Firea sunt false. În primul rând, proiectul legislativ privind acordarea de indemnizații a fost inițiat încă din 2019 de doi parlamentari PSD și de șase parlamentari ALDE. În forma inițială indemnizația pentru părinți în cazul închiderii școlilor era echivalentă cu salariul și nu făcea vreo referire la vacanțele școlare. În plus, propunerea legislativă a fost emisă pentru perioadele de timp în care anumite unități de învățământ sunt închise ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile, nu de criza actuală generată de COVID 19.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.