Luni 16 mai 2016, la emisiunea Jurnalul de Seară de la Digi24, moderată de Cosmin Prelipceanu, a avut loc prima dezbatere din această campanie electorală, între trei dintre candidații pentru Primăria Municipiului București: Gabriela Firea, Robert Turcescu și Nicușor Dan.
Despre spitalele Gomoiu și Foișor, Gabriela Firea a declarat (min 34):
„(…)mai există în București încă două mari probleme în sistemul de sănătate, și anume spitalul Gomoiu și spitalul Foișor, două unități spitalicești care au avut finanțare de la PMB iar Foișor și fonduri europene. Din cauza unor neînțelegeri, și fără să arunc vina neapărat pe cineva, dar ceea ce s-a întâmplat chiar după plecarea domnului Oprescu din Primărie este impardonabil, aceste spitale, Gomoiu de copii și Foișor pentru traumatisme, ar fi trebuit să fie deja deschise pentru bucureștenii care sunt în nevoie, iar ele sunt acum blocate din cauza, repet, a neprofesionalismului care, din păcate, persistă în Primăria Generală a Capitalei. Iar în ceea ce privește banii pentru Foișor, aproape 17 milioane lei fonduri europene, se pierde această finanțare, iar spitalul va trebui să fie finalizat din fondurile Primăriei”
Dacă spitalele Gomoiu și Foișor au primit bani europeni și dacă respectivele fonduri s-ar putea pierde.
Trebuie făcută o distincție clară între ceea ce se investește în spitale din bugetul local și ce s-ar fi putut face pe fonduri europene – o parte dintre investiții sunt făcute prin bugetul spitalului (prin subvenții de la bugetul local, dar care sunt de asemenea venite din subvenții de la Ministerul Sănătății). De astfel de investiții de la PMB beneficiază, într-o măsură mai mică sau mai mare, toate bugetele aflate în subordinea autorităților locale.
Ambele spitale au beneficat de fonduri europene, nu doar Foișor, așa cum afirmă Gabriela Firea. Valoarea totală a proiectelor a fost de 32.845.138,75 (aprobate de CGMB în 30.06.2010 (spitalul Foișor) și în 17.09.2010 (spitalul Gomoiu)
În privința pierderilor există două scenarii:
Scenariul A: Se pierde suma totală de 19.378.614 lei, dacă lucrările se finalizează până la 30 iunie, pentru că nu au fost finalizate înainte de termenul limită de 31 decembrie 2015 (aproximativ 2.533.000 lei la spitalul Gomoiu și 16.845.614 lei la spitalul Foișor)
Scenariul B: Se pierde suma totală de 37.981.743,15, dacă nu sunt finalizate lucrările până atunci poate fi pierdută și suma deja executată din fonduri europene – la valoarea proiectelor la care se adaugă plățile efectuate în valoare de 5.136.604,40 lei.
Spital | Buget total | Buget eligibil | Plăți efectuate |
Spitalul Gomoiu (cod SMIS 31312*) | 10.521.149,76 | 7.403.703,60 | 4.870.702,96 |
Spitalul Foișor (cod SMIS 31313) | 22.323.988,99 | 17.111.614,00 | 265.901,44 |
Prima parte a declarației Gabrielei Firea este falsă. Nu doar spitalul Foișor a beneficiat de fonduri europene, ci și spitalul Gomoiu. În ceea ce privește a doua parte a declarației, privind pierderea acestor fonduri, conform verificării, declarația ar putea fi adevărată conform primul scenariu enunțat, dar nu putem să știm până la 30 iunie 2016 ce sumă se va pierde.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.