După ce Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru al Educației, în urma acuzației de plagiat, locul i-a fost luat de Ligia Deca, fost consilier prezidențial în educație. Despre aceasta, Irineu Darău, senator USR, a scris pe Facebook, în 4 noiembrie 2022:
„Cu ce s-a remarcat Ligia Deca, noul ministru al Educației, în prima lună de mandat? A propus ca Anton Anton, fost ministru al Energiei în Guvernul Dăncilă, să primească 7.500 de lei pe lună, toată viața. „Indemnizație de merit”.
Cine este Anton Anton și contextul în care acest a primit (sau nu) „indemnizație de merit”.
Anton Anton este un profesor universitar la Universitatea Tehnică de Construcții București și un fost deputat în legislatura 2016-2020, fiind ales pe listele ALDE. După ce a părăsit grupul parlamentar ALDE, în septembrie 2019, a intrat în grupul parlamentar PRO România, ca să se întoarcă, după o lună, la ALDE. Din iunie 2020, face parte din grupul parlamentar PSD.
Începând cu ianuarie 2018 și până în august 2019, a ocupat funcția de ministru al Energiei în guvernul Dăncilă.
Ce este indemnizația de merit?
Indemnizația de merit a fost instituită prin Legea nr.118/2002 și le este acordată personalităților din domeniul științei, culturii și sportului, așa cum vag menționează textul legislativ:
„Articolul 1
Pentru realizari deosebite și pentru recompensarea unei activități de notorietate în domeniul culturii, științei și sportului se instituie indemnizația de merit.
Articolul 2
Indemnizația de merit se acordă personalităților române de prestigiu ale științei, culturii și sportului”.
Pentru a stabili exact cine primește această indemnizație, legea prevede înființarea unei comisii. Aceasta se ocupă doar cu analizarea propunerilor pentru acordarea indemnizației de merit.
”Articolul 4
(1) Prin prezenta lege se înființează Comisia națională pentru acordarea indemnizației de merit, compusă din președintele Academiei Române, președinții comisiilor de cultură și ai comisiilor de muncă de la Senat și de la Camera Deputaților, ministrul culturii și cultelor, ministrul educației, cercetării și tineretului, președintele Agenției Naționale pentru Sport și președinții uniunilor de creatori care fac parte din Alianța Națională a Uniunilor de Creatori din România”.
Deși legea de bază prevede acordarea unei indemnizații lunare, neimpozabile, în cuantum de trei salarii brute (ceea ce ar însemna peste 7.000 de lei lunar, în 2022), ordonanța de urgență aprobată în decembrie 2021 limitează indemnizația de merit la cuantumul din anul anterior, respectiv 6.240 de lei (art. X, alin. 2). Suma se primește lunar și nu este impozabilă.
Conform articolului 4 al legii menționate mai sus, ministrul Educației este membru de drept al Comisiei care stabilește cine primește indemnizație de merit.
Noul ministru al Educației (în funcție de la începutul lunii octombrie 2022) este Ligia Deca, fost consilier prezidențial pe probleme de educație. Potrivit Europa Liberă, aceasta i-a nominalizat pe Anton Anton și Pavel Năstase (fost ministru al Educației în guvernul Grindeanu) pentru a beneficia de indemnizația de merit și, în urma votului Comisiei, cei doi nominalizați vor fi primi sumele lunare. Potrivit normelor de aplicare a legii, sumele se acordă, de regulă, pe viață (art. 4).
Iulian Bulai, deputat USR și președinte al Comisiei pentru Cultură de la Camera Deputaților (și, deci, membru de drept al Comisiei pentru acordarea indemnizației de merit), susține că „toate propunerile (n.r. discutate în cadrul Comisiei întrunite în 2 noiembrie 2022) au fost acceptate”. Lista cu toți beneficiarii nu ar fi însă publică.
Aici găsim o listă cu sportivii care beneficiază de această indemnizație și aici o listă cu scriitorii beneficiari ai indemnizației.
Am vrut să aflăm dacă Anton Anton primește acest tip de indemnizație, astfel că am formulat o solicitare privind lista beneficiarilor. Nu am primit încă răspuns. Îl vom publica la momentul primirii.
Actualizare: Academia Română a răspuns cererii noastre de informații de interes public. Deși beneficiarii se aprobă nominal, lista cu aceștia este supusă regulamentului GDPR.
Afirmația făcută de senatorul Irineu Darău este adevărată. Deși suma primită lunar de beneficiarii indemnizației este cu aproximativ 1.200 de lei mai mică decât cea menționată în declarație, acest lucru este valabil pentru anul în curs, în mod excepțional, prin derogare prevăzută în OUG. Totuși,noul ministru al Educației, membru al Comisiei care decide acordarea acestei premieri, i-a acordat într-adevăr bonusul, pe viață, deputatului PSD.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.