Iulian Bulai (USR)
„FALS. PNL nu a dat OUG pentru eliminarea pensiilor speciale.”
Adevărat
Barometru Factual
Social
Data verificării: 26.05.2020
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook

Context

Deputatul USR Iulian Bulai a făcut următoarea afirmație pe 11 mai 2020 cu privire la abrogarea pensiilor speciale  :

„FALS. PNL nu a dat OUG pentru eliminarea pensiilor speciale.”

Ce verificăm?

Dacă PNL a dat OUG pentru eliminarea pensiilor speciale.

Verificare

Pe 28 ianuarie 2020, Parlamentul a votat un proiect în care a fost propusă eliminarea pensiilor speciale. Au fost 247 de voturi în favoarea proiectului  și 21  de abțineri.  PSD, PNL, USR și PMP au votat proiectul în unanimitate. 

Propunerea legislativă privind eliminarea pensiilor speciale (parlamentari, judecători,  procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionarii publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România) a fost depusă la începutul anului 2019 de patru deputați și senatori PNL (Cristian Buican, Gigel Ştirbu, Romulus Bulacu, Florin Cîţu). 

După adoptare,  Înalta Curte de Casație și Justiție și Avocatul Poporului au depus o sesizare de neconstituţionalitate la Curtea Constituțională. 

Pe 6 mai 2020, CCR a admis sesizările făcute de Înalta Curți de Casație și Justiție și de Avocatul Poporului împotriva legii prin care au fost abrogate toate pensiile speciale cu excepția celor din Armată și Ministerul de Interne.

„Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecțiile de neconstituționalitate şi a constatat că Legea privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu și indemnizațiile pentru limită de vârstă, precum și pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaționale este neconstituţională, în ansamblul său. Curtea a reținut, în esență, că legea criticată are un caracter profund eterogen, vizând statute profesionale diferite, precum și funcții de demnitate publică, tratate împreună din perspectiva pretinsului deziderat de eliminare a „pensiilor speciale”, fără a se respecta exigențele impuse atât din punct de vedere al formei specifice fiecărui domeniu de reglementare, cât și al fondului reglementărilor”, a decis CCR. Abrogarea, este, așadar, neconstituțională. 

Listele cu ordonanțele de urgență emise în anii 2019 și 2020 de către Guvern se găsesc pe site-ul Camerei Deputaților. În niciunul dintre acești ani, în perioada de când se află la guvernare, executivul condus de Ludovic Orban nu a dat nicio ordonanță de urgență pe tema pensiilor speciale. 

Pe 1 aprilie 2020, însă, Partidul Național Liberal a propus o impozitare a pensiilor speciale, mai puțin pe ale polițiștilor, militarilor și celor din serviciile secrete. 

Concret, liberalii Florin Roman și  Daniel Fenechiu au propus câteva amendamente la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare au cerut o impozitare graduală, de la 10% la 95% a pensiilor speciale care depășesc 2.000 de lei pentru a folosi aceste fonduri în combaterea coronavirusului. 

Impozitarea s-ar aplica pensiilor speciale ale magistraților, ale judecătorilor de la CCR și ai celor de la Curtea de Conturi, ale parlamentarilor și ale angajaților de la Parlament, diplomaților, aviatorilor. Ar urma să fie impozitate, de asemenea, și pensiile speciale ale grefierilor, ale personalului auxiliar din instanțe, pensiile celor de la INEC (Institutul Național pentru Expertize Criminalistice).

Liderul USR Dan Barna a salutat atunci propunerea PNL, însă le-a reproșat liberalilor că s-au inspirat dintr-o inițiativă depusă în Parlament tot pe 1 aprilie 2020 de deputaţii USR Claudiu Năsui şi Cristina Prună, care prevedea impozitarea cu 90% a pensiilor speciale.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare se află deocamdată în procedură legislativă la comisiile permanente ale Camerei Deputaților.

Concluzie

Afirmația deputatului USR Iulian Bulai este adevărată cu mențiunea că liberalii nu au dat OUG pentru eliminarea pensiilor speciale, dar au propus un proiect de lege în acest sens, chiar dacă, în final, acesta a fost declarat neconstituțional. 

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.