Ce verificăm?

Ipoteza conform căreia condamnarea fostului premier Adrian Năstase este o răzbunare politică se bazează pe două argumente principale de manipulare a procedurii judiciare care răsar din cadrul postării și pe care le sintetizăm mai jos:

1.Judecătorii care au dat sentinţa în cazul Năstase sunt numiţi de preşedintele Băsescu, fiind astfel influenţaţi de dorinţa acestuia de a se răzbuna;
2.Judecătorii care au judecat recursul sunt, în parte, aceiaşi care l-au condamnat pe fond, fiind aleşi astfel încât să fie împotriva sa.

Pentru a verifica dacă aceste ipoteze sunt adevărate, sunt suficiente două legi: legea prin care se reglementează numirea judecătorilor (Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor [freezepage]) şi legea prin care se reglementează procedura de judecare a unui caz la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Legea 304/2004 privind organizarea judiciară [freezepage]).

Verificare

Să le luăm pe rând:

Judecătorii care au dat sentinţa în cazul Năstase sunt numiţi de preşedintele Băsescu, fiind astfel influenţaţi de dorinţa acestuia de a se răzbuna.

În această privinţă, lucrurile sunt destul de simple. Legea 303/2004 specifică la Art. 31 privind numirea judecătorilor şi procurorilor:

„(1) Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii”. (s.n.)

Aşadar, toţi judecătorii şi procurorii din România sunt numiţi în funcție de Preşedintele României, însă Președintele nu face aceste numiri la inițiativa sa, ci propunerile sunt făcute de Consiliul Superior al Magistraturii ca urmare a unui examen.

Cât priveşte promovarea judecătorilor de la ÎCCJ, Art. 52 (1) din legea 303/2004 specifică:

„Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face numai prin concurs organizat ori de câte ori este necesar, în limita posturilor vacante, de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.” (s.n.)

De asemenea, Art. 527 (1) precizează că:

„În termen de cel mult 15 zile de la comunicarea rezultatelor concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii dispune, prin hotărâre, promovarea candidaţilor declaraţi admişi.”

Așadar, judecătorii de la ÎCCJ sunt aleși prin concurs dintre toți judecătorii României, numirile fiind făcute de către CSM.

Pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi de vicepreşedinte, Art. 53 din legea 303/2004 precizează că:

„(1) Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani.” (s.n.)

dar şi că

„(2) Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) decât motivat, aducând la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii motivele refuzului.” (s.n.)

Judecătorii care au judecat recursul sunt, în parte, aceiaşi care l-au condamnat pe fond, fiind aleşi astfel încât să fie împotriva sa

Şi în această privinţă, legislaţia este destul de clară. În primul rând, Legea 304/2004 specifică la Art. 32 faptul că

„(1) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.

Așadar, completele de 5 judecători nu sunt formate cu dedicaţie pentru un singur caz, ci sunt o structură stabilă pentru toate cauzele judecate.

Mai mult, Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [freezepage] precizează la Art. 29.(1) că

„În scopul stabilirii celor două complete de 5 judecători în materie penală, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează anual, prin tragere la sorţi, în prezenţa membrilor colegiului de conducere şi a preşedinţilor de secţii, câte 4 judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru fiecare dintre cele două complete.” (s.n.)

Deci, componența celor două complete de 5 judecători este desemnată prin tragere la sorți, nefiind vorba de vreo numire făcută de vreun actor politic sau altfel, deci nici de Președinte.

În plus, Art. 11 al aceleiași legi arată că:

„Activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective”. (s.n.)

Aceste principii sunt detaliate şi în Art. 53 al aceleiaşi legi, care precizează că:

„(1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat”.

Acest sistem informatizat (ECRIS) este implementat la nivelul ICCJ şi prin repartizarea aleatorie, existau 50% şanse pentru dosarul Zambaccian să ajungă la oricare din cele două complete.

Concluzie

Cele două argumente ale fostului premier nu stau în picioare. Ele descriu o stare de fapt care este strict urmarea aplicării legilor în vigoare, neputându-se observa vreo imxitiune a politicului în procesul de numire a judecătorilor sau de distribuire a cauzelor. Mai mult, legile urmate au fost adoptate în timpul mandatului de premier al lui Adrian Năstase, înaintea preluării mandatului de preşedinte de către Traian Băsescu. Chiar dacă au fost aduse modificări acestor legi, prevederile privind numirea la ICCJ au rămas neschimbate din varianta iniţială, la fel ca şi cele privind repartizarea aleatorie prin sistemul informatizat.

În concluzie, varianta manipulării procedurii judiciare prin aceste două elemente este una ne-reală, justiţia urmând strict cursul stabilit de cadrul legal în această privinţă.