În 30 octombrie 2019, prezent la deschiderea târgului internaţional de agricultură INDAGRA, preşedintele Klaus Iohannis a declarat:
„Eu cred că România poate progresa semnificativ printr-o mai bună utilizare a fondurilor europene destinate agriculturii, din care a atras până acum doar puțin peste jumătate. ”
Absorbţia fondurilor europene pentru agricultură.
Uniunea Europeană sprijină sectorul agricol pe două căi:
În ceea ce priveşte plăţile prin Fondul European de Garantare Agricolă, Ministerul Agriculturii a comunicat că 4,801 miliarde euro au ajuns în ţară în perioada 2017-2019. Sumele pe care ţările membre le pot plăti anual prin astfel de programe sunt plafonate prin anexa III a regulamentului UE nr. 1307/2013, iar României i s-au alocat peste 11 miliarde de euro.
Suma alocată României pentru perioada 2014-2020 este de peste 8.100 de milioane de euro pentru dezvoltare.
Conform autorităţilor române, în perioada martie 2015- aprilie 2019 beneficiarii programelor de dezvoltare rurală au primit 4.4 miliarde de euro, gradul de absorbţie astfel calculat fiind de 50% la 1 aprilie 2019.
Absorbţia fondurilor poate fi calculată atât raportat la plăţile efectuate de autorităţile de management către beneficiari, cât şi raportat la fondurile primite de România de la Uniunea Europeană (absorbţie efectivă). Pentru că prima modalitate de calcul include şi prefinanţările, absorbţia efectivă nu are cum să fie mai mică decât plăţile efectuate, deci nu are cum să depăşească 50%.
Şi raportările oficiale ale Uniunii Europene plasează România tot în jurul acestei cifre. Pentru finalul anului 2018, rata absorbţiei a fost de 48%.
Afirmația lui Klaus Iohannis este adevărată, pentru că datele oficiale indică o absorbţie de aproape 50% din fondurile destinate dezvoltării agriculturii pentru perioada 2014-2020.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.