Lia Olguța Vasilescu (PSD, primar Craiova)
„Azi, șeful PNL Dolj a spus o gogomănie: că orașul e administrat de 20 de ani de PSD. Când am devenit primar, în 2012, orașul era condus de Antonie Solomon care candidase în 2008 de la PDL, iar viceprimarii fuseseră amândoi de la PDL.”
Trunchiat
Barometru Factual
Electoral
Data verificării: 26.08.2020
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook

Context

Lia Olguţa Vasilescu – actual deputat și fost ministru al Muncii – a scris pe de Facebook în 16 august 2020: 

„Azi, șeful PNL Dolj a spus o gogomănie: că orașul e administrat de 20 de ani de PSD. Când am devenit primar, în 2012, orașul era condus de Antonie Solomon care candidase în 2008 de la PDL, iar viceprimarii fuseseră amândoi de la PDL.”

Sursa: Facebook 

Afirmațiile sale vin după ce candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, Alexandru Gîdăr, a afirmat că are „încredere că şi Doljul poate fi un judeţ atractiv. După 20 de ani de administraţie PSD, Doljul poate deveni un pol de atracţie, sub o administraţie liberală eficientă, la fel cum sunt Clujul, Bihorul, Alba, care au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani”. 

Precizare: Actualul preşedinte al PNL Dolj este Ştefan Stoica. Cel care a făcut afirmația pe care a comentat-o Lia Olguța Vasilescu este Alexandru Gîdăr, consilier judeţean din partea PNL, președintele Comisiei de Educație din cadrul PNL Dolj, şi inspector general adjunct la ISJ Dolj. Alexandru Gîdăr a fost propus candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj la alegerile locale din 2020.

 

Ce verificăm?

Cine a condus Primăria Craiova în ultimii 20 de ani.

Verificare

Toate rezultatele electorale din România pot fi verificate pe site-ul Autorității Electorale Permanente. Sunt disponibile rezultatele pentru alegerile locale din 2000, 2004, 2008, 2012  și 2016

Vasile Bulucea a câștigat un al doilea mandat de primar al Craiovei pentru perioada 2000-2004, după ce a candidat din partea PDSR. 

A urmat apoi Antonie Solomon, care a condus Municipiul Craiova timp de opt ani, între 2004 și 2012, trecând în toți acești ani de la PSD la PDL şi apoi la UNPR. 

În 2004, Antonie Solomon a fost ales din partea PSD. În 2005 a demisionat din partid, după ce a pierdut a pierdut alegerile pentru șefia PSD Dolj, invocând lipsa de reforma de la vârful partidului, de care s-ar face vinovată conducerea centrală a PSD.

La alegerile locale din 2008 a candidat din partea PDL şi a obţinut al doilea mandat, fiind ales din primul tur.

Cei doi viceprimari aleși în 2008 au fost Mărinică Dincă şi Teodor Sas, ambii membri PDL.

În anul 2010, Antonie Solomon a fost suspendat din funcție pentru luare de mită. A fost înlocuit în acest timp de viceprimarul Mărinică Dincă, tot de la PDL. Apoi a revenit la funcția de primar în luna iulie a anului 2011 și a rămas în acest post până în iunie 2012. În 2012 a candidat din nou, din partea UNPR, însă nu a mai câștigat.

 

Lia Olguța Vasilescu a condus Primăria Craiova între 2012 și 2017.

A câștigat un prim mandat, pentru 2012-2016, candidând din partea alianței USL, și un al doilea pentru 2016-2020, când a candidat din partea PSD.

Pe 4 ianuarie 2017, la câteva luni după ce a început al doilea mandat de primar al Craiovei, a demisionat pentru a prelua funcția de ministru al Muncii și Justiției Sociale în noul Guvern PSD. A fost înlocuită de viceprimarul Mihail Genoiu.

În prezent, Primăria Craiova este în continuare condusă de Mihail Genoiu.

Concluzie

Afirmațiile Liei Olguța Vasilescu sunt trunchiate. Este adevărat că Antonie Solomon a candidat în 2008 din partea PDL, iar viceprimarii erau, și ei, membri ai aceluiași partid. Însă Antonie Solomon  a obținut un mandat la primărie candidând din partea PSD. 

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.