Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii și Justiției Sociale, a fost invitată la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3, din data de 5 aprilie 2017, unde a declarat:
„În momentul în care am fost reținută 24 de ore am fost întrebată de personalul respectiv cu cine vreau să stau în cameră. Și-am spus <<nu știu>>, adică nu pot să aleg pentru că nu știu cine este aici. Și mi-au spus <<stați liniștită, doamnă, că toate sunt intelectuale>>. Închisorile sunt pline de intelectuali”
Care este ponderea intelectualilor în închisorile din România?
Am interpretat termenul de intelectuali folosit de ministrul Muncii și Justiției Sociale în sensul persoanelor încarcerate care au studii superioare. Această interpretare se bazează pe Dicționarul Explicativ al Limbii Române, versiunea 1998, conform căreia prin intelectual înțelegem „persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică (și lucrează în domeniul artei, al științei, tehnicii etc.; persoană care aparține intelectualității)”, coroborată cu definiția universității care, conform Marelui dicționar de neologisme din 2000, este o „instituție de învățământ superior organizată pe facultăți și secții, care pregătește specialiști de înaltă calificare”. (sublinierile ne aparțin).
Astfel, ne-am adresat Administrației Naționale a Penitenciarelor, solicitând informații privind procentul persoanelor încarcerate cu studii superioare pentru ultimii cinci ani. Am primit următorul răspuns:
Observăm că, în anul 2013 persoanele încarcerate cu studii superioare reprezentau 2,55% din totalul persoanelor încarcerate, în prezent, în închisorile din România fiind 1164 persoane cu studii superioare adică un procent de 4,28%.
De menționat este și faptul că, așa cum se precizează și în răspunsul citat, datele ANP sunt colectate direct de la deținuți, la momentul încarcerării, în baza propriilor lor declarații privind ultima școală absolvită. Doar în cazul în care apar cereri de continuare a studiilor, deținuții sunt obligați să aducă și documente care să ateste studiile. Din acest motiv, există și posibilitatea ca numărul real de deținuți cu studii superioare să fie diferit de numărătoarea furnizată de ANP, care este însă singura sursă de date pe această problemă.
Declarația Liei Olguța Vasilescu este falsă. Interpretând termenul de intelectuali prin persoanele cu studii superioare încarcerate în închisorile din România, observăm că, în prezent, din totalul persoanelor încarcerate, doar 4,28% sunt persoane cu studii superioare.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.