Invitat în emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3, marți 1 noiembrie 2016, Liviu Dragnea, președintele PSD, a declarat:
(…) așa cum auzeam și USR care țipa că PSD-ul îi contestă în toate județele. Normal, am văzut această informație zic: or fi înnebunit toți președinții de organizații județene. Înseamnă că nu mai am niciun fel de autoritate, mă izolează colegii ca și informare. Mi-au venit imediat în 20 de minute din toate județele, nimeni nu a atacat pe nimeni. Dimpotrivă, ca la Radio Erevan, noi avem 34 de contestații în județe, dar nu am țipat.
Dacă PSD a depus vreo contestație împotriva candidaturii USR-ului la alegerile parlamentare.
Pentru a vedea contestațiile depuse împotriva candidaturii Uniunii Salvați România la alegerile parlamentare din 11 decembrie, intrăm pe Portalul Instanțelor de Judecată, acolo unde găsim informaţii despre dosare şi şedinţe actualizate. Astfel, dacă vom căuta UNIUNEA SALVAŢI ROMÂNIA în calitatea de intimat(citat într-un proces în calitate de pârât), vom descoperi că în ultima lună până pe 1 noiembrie(ziua declarației) au fost depuse 78 contestații, după cum urmează:
În ceea ce privește PSD-ul, observăm că social-democrații au calitate de contestator în două dosare, după cum urmează:
Declarația lui Liviu Dragnea este falsă, președintele PSD a afirmat că din toate județele i-au venit răspunsuri că PSD nu a contestat USR, însă pe portal apar două astfel de contestații în ultima lună până la momentul declarației.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.