Liviu Dragnea (PSD)
FMI tot timpul, oriunde a fost în lume, în orice ţară din lume, a fost mai circumspect şi a fost mai pesimist, pentru că asta este abordarea lor.
Adevărat
Barometru Factual
Economie
Data verificării: 23.03.2017
www.factual.ro
Sursa afirmației: RomaniaTV

Context

Invitat la România Tv pe 19 martie 2017, Liviu Dragnea, președinte PSD și președintele Camerei Deputaților, a declarat:

Prognoza FMI de creştere economică era de 2,5% în 2013, în realitate a fost de 3,5%. 2014: FMI a prognozat 2,2 creştere economică, în realitate a fost 3,1. 2015: FMI a prognozat 2,5 creştere economică, în realitate a fost 3,9% creştere economică. În 2016, FMI a prognozat 3,9% creştere economică, în realitate a fost 4,8%. […] FMI tot timpul, oriunde a fost în lume, în orice ţară din lume, a fost mai circumspect şi a fost mai pesimist, pentru că asta este abordarea lor.

Ce verificăm?

Care a fost prognoza Fondului Monetar Internațional cu privire la creșterea economică a României în perioada 2013-2016.

Verificare

Fondul Monetar Internaţional (FMI) este o organizaţie internaţională, ce are ca scop principal asigurarea stabilităţii sistemului monetar internaţional. Statutul său a fost modificat în 2012, pentru a include toate chestiunile legate de macroeconomie şi sectorul financiar care pot avea impact asupra stabilităţii la nivel global. Pentru a-şi urmări obiectivul central, FMI monitorizează economia mondială şi economiile statelor membre. Complementar, oferă împrumuturi, dar şi asistenţă tehnică. Prognoza FMI despre creşterea economică a unui stat sau a unei regiuni reprezintă doar unul dintre instrumentele pe care le utilizează atunci când analizează economiile statelor membre. Rapoartele anuale cuprind prognoze pentru următorii doi ani; în funcţie de modificările survenite “în teren”, acestea sunt supuse revizuirii, o procedură urmată de toate instituțiile reputate, fie că vorbim de Comisia Europeană sau de Institutul Național de Statistică.

 

Creșterea economică reprezintă în esență creșterea valorii de piață a bunurilor și serviciilor produse de o economie într-o anumită perioadă de timp. Creșterea economică este ajustată în funcție de inflație și ea este cel mai des raportată față de Produsul Intern Brut (PIB). Datele FMI la care vom face referire mai jos se referă la creșterea anuală a PIB-ului.

 

Prognoza FMI legată de creşterea economică a României din ultimii patru ani, reflectată în rapoartele publicate anual în luna aprilie, arată astfel:

  • 2013: 1,6%;
  • 2014: 2,2%;
  • 2015: 2,7%;
  • 2016: 4,2%.

 

Tot site-ul FMI pune la dispoziţia utilizatorului date legate de creşterea economică reală, pentru fiecare stat în parte. În cazul României, datele sunt următoarele:

  • 2013: 3,5%;
  • 2014: 3%;
  • 2015: 3,8%;
  • 2016: 5%.

 

Conform Eurostat, acestea sunt datele despre creşterea economică reală a României în ultimii ani:

  • 2013: 3,5%;
  • 2014: 3,1%;
  • 2015: 3,9%;
  • 2016: 4,8%.

 

Datele Eurostat sunt cele furnizate de Institutul Național de Statistică (INS). FMI face propriile calcule și de aceea pot apărea diferențe foarte mici chiar și în aceste cifre finale.

 

În acelaşi timp, o situație asemănătoare vedem şi la datele propuse de Comisia Naţională de Prognoză; urmărind rapoartele anuale de primăvară pentru prognoze şi cel mai recent dintre rapoartele disponibile pentru creştere, remarcăm diferențe de același tip între prognoză și creșterea reală:

 

Concluzie

Declarația lui Liviu Dragnea este adevărată.
Precizare: cifrele legate de creşterea economică enunţate de Liviu Dragnea sunt aceleaşi pe care le înaintează şi Eurostat, prezentând mici diferenţe faţă de datele FMI. În ceea ce priveşte prognozele FMI, este de înţeles de ce aceste previziuni ar putea prezenta diferenţe faţă de valorile definitive înregistrate la final de an. Cum previziunile economice sunt deosebit de importante pentru politica monetară a unui stat (ele funcţionează ca instrument de reducere a gradul de risc în procesul decizional), cifrele sunt revizuite la intervale regulate de timp, în funcţie de evoluţia situaţiei economice.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.