Ce verificăm?

Deși admite că prin Constituție se asigură gratuitatea învățământului general obligatoriu, ministrul afirmă că gratuitatea se asigură prin contribuția statului și a părinților. Vom verifica dacă părintele face parte din asigurarea gratuității învățământului de stat.

Verificare

Ne uităm mai întâi care este legislația în vigoare privind educația națională.

Constituția României tratează Dreptul la învățătură la art. 32, unde se precizează că învățământul de stat este gratuit:

(1) Dreptul la învăţătura este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.

Legea Educației Naționale nr 1/2011 reprezintă cadrul legislativ care reglementează finanțarea sistemului de învățământ de la bugetul de stat. Aceasta precizează că:

Art. 8

Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv.

Mai departe, Legea nr 1/2011 la art. 9 prevede și condițiile prin care sistemul de învățământ poate fi finanțat, însă, deși învățământul poate fi finanțat și de către persoane fizice și juridice sau de către operatori economici, gratuitatea obligatorie trebuie asigurată de către stat.

Art. 9

(2) Statul asigură finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul general obligatoriu de stat, particular și confesional acreditat. De asemenea, statul asigură finanțarea de bază pentru învățământul profesional și liceal acreditat, de stat, particular și confesional, precum și pentru cel postliceal de stat. Finanțarea se face în baza și în limitele costului standard per elev sau per preșcolar, după metodologia elaborată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.*)

(3) Învățământul de stat este gratuit. Pentru unele activități, niveluri, cicluri și programe de studii se pot percepe taxe, în condițiile stabilite de prezenta lege.

(4) Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin organismul specializat, stabilește anual costul standard per preșcolar/elev, cost care stă la baza finanțării de bază. De suma aferentă beneficiază toți preșcolarii și elevii din învățământul preuniversitar de stat, precum și preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu, profesional și liceal, particular și confesional, care studiază în unități de învățământ acreditate și evaluate periodic, conform legislației în vigoare.

(5) Finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se face după principiul “resursa financiară urmează elevul”, în baza căruia alocația bugetară aferentă unui elev sau unui preșcolar se transferă la unitatea de învățământ la care acesta învață, cu respectarea prevederilor alin. (2)-(4).

(6) Învățământul poate să fie finanțat și direct de către operatori economici, precum și de alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.

(7) Învățământul poate fi susținut prin burse, credite de studii, taxe, donații, sponsorizări, surse proprii și alte surse legale.

În fapt, sistemul de finanțare a învățământului preuniversitar de stat este unul destul de complex. În studiul exploratoriu realizat de organizația Salvați copiii, Analiza bugetului copiilor, găsim informații simplificate cu privire la mecanismul prin care este finanțat învățământul preuniversitar de stat:

Potrivit Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 5.079 din 31 august 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 19 septembrie 2016, deși școlile au posibilitatea de obține venituri proprii, părinții pot decide să susțină financiar o unitate de învățământ doar prin intermediul asociației de părinți, dar acest lucru nu se poate impune ca obligație cuiva:

Art 181

(1) Comitetul de părinţi poate decide să susţină, inclusiv financiar prin asociaţia de părinţi cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar, întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a clasei. Hotărârea comitetului de părinţi nu este obligatorie.

(2) Sponsorizarea unei grupe/clase de către un operator economic/persoane fizice se face cunoscută comitetului de părinţi. Sponsorizarea nu atrage după sine drepturi suplimentare pentru copii/elevi/părinţi, tutori sau susţinători legali.

(3) Este interzisă implicarea copiilor/elevilor sau a personalului din unitatea de învăţământ în strângerea fondurilor.

Astfel, nu doar că, potrivit legii, învățământul preuniversitar de stat este gratuit, ci părinților nu li se permite să contribuie financiar la baza materială a clasei decât în anumite condiții și în niciun caz această contribuție nu este una obligatorie.

Concluzie

Declarația lui Liviu Pop este falsă. Părintele nu este integrat în mecanismul de asigurare a gratuității învățământului de stat, acest lucru aflându-se în atribuția statului, din perspectivă legală.  

Din păcate însă, realitatea ne arată că, în unele cazuri (de pildă „fondul clasei”), părinții asigură resursele financiare pe care statul ar fi trebuit să le asigure prin finanțarea de bază prevăzută prin Legea Educației naționale. Aceeași lege în care, la art. 8, se menționează o alocare anuală din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale de minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv, o obligație asumată de stat care nu a fost respectată niciodată de la publicarea legii.