Prezent la o dezbatere despre „Accelerarea implementării marilor proiecte de investiţii în infrastructura rutieră” (la Comisia pentru transporturi a Camerei Deputaţilor), Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat:
„În principiu, preţurile pe care sunt contractate lucrările pe care le executaţi sunt nişte preţuri competitive, ar trebui să fie satisfăcătoare pentru cel care câştigă licitaţia. În aceste condiţii, în România, preţul motorinei, al cimentului, al fierului sunt probabil la fel ca şi în ţările UE. Preţul forţei de muncă din România, dacă vă aşteptaţi să fie mai scăzut decât în celelalte ţări europene, cred că v-aţi făcut un calcul greşit. Însă România, fiind o ţară europeană, nu împiedică migrarea forţei de muncă şi vă transmit mesajul că piaţa muncii din România este deschisă şi pentru muncitori francezi, italieni, germani, austrieci şi în măsura în care nu există resursă suficientă de forţă de muncă, înainte de a şcolariza, pe preţurile pe care aţi câştigat licitaţii, puteţi să finanţaţi resursă de forţă de muncă corespunzătoare ca şi calitate, volum, astfel încât să duceţi la bun sfârşit contractele pe care le-aţi câştigat”
Care este prețul forței de muncă în România, comparativ cu celelalte state din Uniunea Europeană
Pentru a vedea o comparație între România și celelalte state membre UE ne-am uitat la statistica Eurostat pe costul forței de muncă, disponibilă doar pentru anul 2016 (sursa – xls):
Deși, conform datelor preliminare pentru anul 2017, România a înregistrat cea mai mare creștere a costului forței de muncă în comparație cu celelalte state membre (16,5%), nivelul acestuia rămâne printre cele mai mici.
Declarația lui Lucian Șova este falsă. România se află pe penultimul loc din Uniunea Europeană la costul forței de muncă, potrivit datelor disponibile pentru anul 2016.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.