Ludovic Orban (Forța Dreptei, președinte)
„Guvernul, prin intermediul Comitetului Național pentru Situații Special de Urgență, a început bătălia cu Covid înainte de instituirea de către Președintele României a stării de urgență, respectiv 15 martie. Noi am început să luăm măsuri încă de la izbucnirea epidemiei în China și am luat măsuri care nu au fost luate de alte țări [...]”
Parțial Adevărat
Barometru Factual
Coronavirus
Data verificării: 06.05.2020
www.factual.ro
Sursa afirmației: Hotnews

Context

În cadrul conferinței de presă din 4 mai 2020, Ludovic Orban a afirmat:

„Guvernul, prin intermediul Comitetului Național pentru Situații Special de Urgență, a început bătălia cu Covid înainte de instituirea de către Președintele României a stării de urgență, respectiv 15 martie. Noi am început să luăm măsuri încă de la izbucnirea epidemiei în China și am luat măsuri care nu au fost luate de alte țări […]”

Ce verificăm?

Când au fost luate primele măsuri privind Covid-19 în România.

Verificare

În ceea ce privește izbucnirea epidemiei în China, datele oficiale ale Organizației Mondiale a Sănătății arată că prima raportare din partea Chinei a fost făcută în 31 decembrie 2019, când aceștia au semnalat o serie de cazuri de pneumonie cu cauze necunoscute.

Cu toate acestea, South China Morning Post susține că potrivit unor date guvernamentale consultate, primul caz, cunoscut sub numele de „pacientul zero” datează încă din 17 noiembrie 2019. 

În 13 ianuarie 2020, Organizația Mondială a Sănătății confirmă primul caz în afara Chinei, respectiv în Thailanda. În 14 ianuarie 2020, se confirmă transmisia virusului de la om la om. Apoi se fac publice primele cazuri în Statele Unite, Filipine, Coreea de Sud și Iran.

 

Măsuri în România și alte state europene

În 20 februarie virusul ajunge în Europa, primul caz fiind raportat în Italia. Cu toate acestea, Italia a fost prima țară din Uniunea Europeană care a suspendat zborurile de la și către China, ca măsură împotriva virusului, încă din 31 ianuarie 2020.

În 26 februarie este confirmat primului caz de coronavirus în România. Președintele României declară public că nu există niciun motiv real de panică. Din 9 martie România își suspendă zborurile din Italia și instituie carantină obligatorie pentru toate persoanele care sosesc din Italia, Iran, China și Coreea de Sud.

Măsurile ulterioare sunt prezentate comparativ cu cele impuse de alte țări europene, astfel:

Concluzie

Afirmația lui Ludovic Orban este parțial adevărată. Într-adevăr, România a instituit măsuri din timp, având o abordare preventivă față de alte state europene.

Cu toate acestea, măsurile au fost luate după ce epidemia a ajuns în Europa, chiar după confirmarea primului caz de coronavirus în România, și nu au fost luate de la izbucnirea epidemiei în China, așa cum acesta a declarat.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.