Pe 2 martie 2022, Ludovic Orban a scris pe Facebook:
„Coreea de Nord, Belarus, Siria și Eritreea sunt singurele țări care au votat contra rezoluției ONU de condamnare a agresiunii militare rusești contra Ucrainei. Ultimii tovărași ai lui Putin. Toți, dictatori. (…) Restul lumii este alături de Ucraina”.
Cum au votat țările membre ONU rezoluția de condamnare a agresiunii Rusiei.
Pe 02 martie 2022, în cadrul Adunării Generale a celor 193 state membre ONU, 141 de reprezentanți „au votat în favoarea rezoluției care reafirmă suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei”. De asemenea, rezoluția îi cere Rusiei să își retragă imediat armata de pe teritoriul statului ucrainean.
Cinci țări au votat împotriva rezoluției: Belarus, Coreea de Nord, Eritreea, Rusia și Siria. Alte 35 de țări s-au abținut.
Președintele ales în 1994 al Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko și președintele rus de atunci, Boris Elțîn, au semnat, în 1996, „Tratatul de Uniune Statală Rusia-Belarus”, tratat care avea ca scop întărirea relațiilor economice și militare dintre cele două țări. Este istorică imaginea celor doi șefi de stat bând vodcă după semnarea tratatului.
* Copyright 1996 The Associated Press
Între timp, Belarus, prin Lukașenko, a adoptat o poziție neutră în conflictele dintre Rusia și Occident. Însă, după acuzațiile de fraudă ale alegerilor prezidențiale din 2020 și nerecunoașterea lor de către UE, Putin a rămas ultimul aliat al lui Lukașenko. În februarie 2022, Belarus a găzduit un pretins exercițiu militar al Rusiei.
După răcirea relațiilor dintre URSS și Coreea de Nord în 1990, Putin a vrut să restabilească legătura cu Coreea de Nord pentru a-și consolida puterea. De altfel, Kim Jong Un i-a cerut ajutorul lui Vladimir Putin în 2019, pentru medierea discuțiilor cu Donald Trump în legătură cu acordul nuclear dintre cele două state.
Eritreea are un istoric recent de dezvoltare a relațiilor diplomatice cu Rusia. În urmă cu trei ani, cele două țări au semnat un acord militar.
În Siria, Rusia a contribuit masiv încă din 2015 pentru sprijinirea lui Bashar al-Assad, lucru reafirmat în 2021, după ce liderul sirian a fost primit la Kremlin.
În afară de cele patru țări și Rusia, care au votat împotrivă, sunt însă și 35 de reprezentanți care s-au abținut de la vot. Harta votului arată destul de clar orientarea geo-politică în acest moment:
Țările care s-au abținut de la vot:
Afirmația lui Ludovic Orban este parțial adevărată. Majoritatea țărilor membre ONU sunt alături de Ucraina, cu excepția celor 4 menționate de politician, dar trebuie incluse și cele care s-au abținut de la votul pe rezoluție. Printre acestea se află puterile nucleare China, India, Pakistan.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.