Ce verificăm?

Dacă adoptarea unei moțiuni împotriva unui membru al Guvernului, în Uniunea Europeană, atrage după sine și demisia acestuia.

Verificare

Moțiunea de cenzură sau de “neîncredere”, așa cum este ea numită în unele legislaturi europene, este cel mai puternic mecanism de control din sistemele parlamentare. Chiar dacă toate sistemele parlamentare europene prevăd această formă de control asupra executivului, există mai multe diferențe de abordare.

Posibilitatea inițierii, de către Parlamentul European, a unei moțiuni de cenzură împotriva Comisiei Europene este prevăzută chiar de la înființarea Uniunii, prin Tratatul de la Roma (art.144), din 1957. Mecanismul, revizuit, i se aplică și astăzi comisiei ca întreg și nu comisarilor în nume individual. De-a lungul existenței sale, Uniunea s-a confruntat cu mai multe moțiuni de cenzură, însă niciuna nu a avut succes. Dacă ar fi adoptată, moțiunea ar atrage obligatoriu după ea și înlăturarea întregului corp al comisarilor europeni.

Deși considerată un instrument democratic esențial, moțiunea de cenzură este privite de multe sisteme democratice drept un factor destabilizator. 

Din acest motiv, Constituții precum cea a Germaniei, Spaniei, Ungariei și Belgiei, prevăd așa-numita “moțiune de cenzură constructivă”. 

Principiul este ca, odată cu depunerea textului moțiunii, Parlamentul să prezinte și un nou nume de premier și un cabinet format. Adoptarea moțiunii înseamnă automat demiterea fostului Guvern și investirea noului Executiv propus. Acest lucru s-a întâmplat în Spania, cu mai puțin de 3 ani în urmă.

În Franța, Constituția prevede doar posibilitatea inițierii unei moțiuni de cenzură împotriva întregului Guvern. 

Nici Constituția italiană nu prevede posibilitatea demiterii, prin moțiune de cenzură, a unui singur ministru. Există, însă, o hotărâre a Curții Constituționale din 1996, care le dă dreptul parlamentarilor să demită și individual membri ai Executivului. Hotărârea prevede explicit că, în cazul adoptării unei moțiuni împotriva unui singur membru (prin aceleași mecanisme prevăzute și pentru moțiunea împotriva Consiliului de Miniștri, echivalentul Guvernului), acesta este automat demis.

Suedia prevede posibilitatea demiterii atât a Guvernului, cât și a unui singur membru, prin moțiune de cenzură (denumită “declarație de neîncredere”).

Deși există unele forme de exprimare a dezaprobării față de una dintre politicile Guvernului (cum este, în cazul ridicat de Marcel Ciolacu, politica privind Sănătatea) în mai multe sisteme parlamentare europene, dacă în Constituție sau în deciziile Curții Constituționale nu este prevăzut un mecanism explicit similar cu moțiunea de cenzură împotriva întregului Guvern, ministrul nu poate fi demis. 

În România, Curtea Constituțională s-a exprimat deja clar în această privință, prin decizia nr.148/2007: 

„Unica   excepţie   când   controlul   parlamentar  are  şi  sancţiune  este  cea  în  care  acest  control  se  exercită  prin  moţiunea  de  cenzură, a cărei adoptare are ca finalitate demiterea Guvernului. 

Curtea  Constituţională  constată că  noţiunea  de  „moţiune  simplă”  a  fost  introdusă  în  Constituţie cu prilejul revizuirii acesteia, când, prin noua redactare a art.112 alin.(2), s-a lărgit şi conţinutul moţiunii, Camera care o adoptă putând să-şi exprime poziţia nu numai cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări, ci şi cu privire la alte probleme ale politicii interne sau externe. 

Prin moţiunea simplă s-a pus la dispoziţia parlamentarilor un instrument mai eficient  de realizare a funcţiei de control a Parlamentului asupra Guvernului, dar adoptarea unei moţiuni simple nu are ca efect juridic direct revocarea unui membru al acestuia”.

Concluzie

Afirmația lui Marcel Ciolacu este falsă. Un ministru nu este schimbat în Uniunea Europeană decât în acele sisteme care prevăd posibilitatea moțiunii de cenzură individuale. Moțiunile simple nu atrag înlăturarea unui ministru, așa cum s-a exprimat de altfel și Curtea Constituțională a României.