Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, pe 13 aprilie 2020, într-o postare pe Facebook, că oamenii şi mediul de afaceri aşteaptă să afle de la preşedintele Klaus Iohannis şi de la Guvern care este perspectiva pe următoarea perioadă, având în vedere că au propus o prelungire a stării de urgență, întrucât ei şi-au îndeplinit obligaţiile cetăţeneşti:
„Ei și-au îndeplinit obligațiile cetățenești: au stat în case și au respectat regulile impuse de autorități”.
Dacă românii au respectat regulile impuse de autorități și au stat în case.
Pentru a aflat dacă românii au „respectat regulile impuse de autorități”, putem să ne uităm pe comunicatele emise de Grupul de Comunicare Strategică, care conțin atât numărul persoanelor care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, precum și câte dosare penale au fost întocmite sau câte persoane nu au respectat perioada de autoizolare și câte dintre cele aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate.
Sancțiunile în cazul persoanelor care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei au început a fi aplicate conform Ordonanței Militare nr. 2 și Ordonanței Militare nr. 3, emise pe 21 Martie, respectiv 24 martie. Grupul de Comunicare Strategică a început să le raporteze în informările sale începând cu 22 martie.
În perioada 22 martie – 29 martie, Grupul de Comunicare Strategică a raportat crescător (total) numărul persoanelor care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.
Din comunicatul din 29 Martie aflăm că:
„(…) Poliția și Jandarmeria au aplicat 5.393 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 33.484 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.”
Începând cu data de 30 Martie, numărul sancțiunilor a fost prezentat în informările Grupului de Comunicare Strategică actualizat la fiecare 24 de ore în loc de crescător, precum fusese raportat până la acea dată. Astfel:
La data de 13 aprilie 2020, data afirmației preşedintelui interimar al PSD, Grupul de Comunicare Strategică transmitea că:
„De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.016 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 96 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.”
Și totodată:
„Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 379 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.”
Așadar, din 22 martie până pe 13 aprilie, autoritățile au sancționat un număr de 158.606 persoane pentru că nu au respectat măsurile privind restricţionarea circulaţiei.
Pe lângă informațiile oficiale, avem și o analiză Google, rezultată din datele de localizare a utilizatorilor acestei platforme din întreaga lume, făcută pentru a ajuta autorităţile să evalueze eficacitatea distanţării sociale în faţa COVID-19. Pentru România, analiza a fost ultima dată actualizată pe 5 aprilie 2020 și este disponibilă aici.
Vedem că ieșirile recreaționale ale românilor au scăzut cu 79% față de începutul lunii februarie, după instalarea stării de urgență care a dus la închiderea restaurantelor, mall-urilor și altor locuri de relaxare. Deplasările de strictă necesitate, la magazinele alimentare și farmacii, au scăzut cu 48%, în timp ce plimbările în parc s-au redus cu 58%. Cu 72% au scăzut deplasările în stațiile de transport în comun, iar cu 39% mai reduse față de luna februarie sunt deplasările la locurile de muncă ale utilizatorilor platformei sale.
Însă, arată Google, ieșirile în zona de reședință au fost cu 15% mai mari față de linia de referință*.
Afirmația preşedintelui lui Marcel Ciolacu este parțial adevărată. Sancțiunile aplicate de autorități ne arată că nu toți românii au respectat regulile.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.