În 15 mai 2020, Marcel Ciolacu de la PSD a scris pe Facebook:
„Și președintele Iohannis a promis cadrelor medicale un stimulent de 500 de euro. Guvernul PNL însă nu a respectat promisiunea, drept dovadă că nici acum, după 2 luni de zile, niciun medic nu a primit banii promiși cu atâta tam-tam. Aceasta este diferența dintre ei și PSD! Când promitem, facem! Ei doar promit, de făcut uită…”
Sursa: Facebook
Dacă medicii au primit stimulentul de 500 de euro.
Reamintim că în contextul epidemiei de Covid19, România a intrat în stare de urgență, timp de 30 de zile, în 16 martie 2020. Apoi, în 15 aprilie 2020, starea de urgență s-a prelungit cu încă 30 de zile.
În 2 aprilie 2020, președintele Klaus Iohannis a cerut guvernului să identifice fonduri europene și să acorde medicilor care lucrează cu pacienți infectați cu noul coronavirus un bonus lunar de 500 de euro.
Patru zile mai târziu, în 6 aprilie 2020, a fost emisă o ordonanță de urgență care prevede că „acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut” se va face din „din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului național unic de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat”, urmând ca decontarea să se facă apoi din fonduri europene. (art. 8).
Ulterior, în 11 mai 2020, guvernul a emis o nouă ordonanță prin care a stabilit mai clar categoriile de personal medical care primesc stimulentul și că personalul medical beneficiază de unul singur, chiar dacă lucrează la mai multe unități sanitare.
Ministerul Fondurilor Europene a trimis în 14 aprilie 2020 o adresă către spitalele din România în care a făcut clarificări în legătură cu metoda prin care acești bani ajung la medici.
Ministerul Fondurilor Europene a cerut managerilor de spitale să se asigure că dispun de fonduri pentru a plăti stimulentul, iar dacă nu dispun fie să vireze credite bugetare, fie să solicite fonduri ordonatorilor principali de credite.
Astfel, plata stimulentelor pentru medici este asigurată de fiecare spital în parte, banii fiind ulterior decontați din fonduri europene.
Secretara Spitalului Municipal din Blaj ne-a declarat telefonic: „Pe luna aprilie s-a acordat medicilor din spitalul nostru stimulentul de 2500 lei”.
Un angajat al altui spital din Sibiu ne-a declarat că medicii angajați acolo au primit și ei stimulentul.
Afirmațiile făcute de Marcel Ciolacu sunt false. Bonusul pentru medici fost adus în discuție de președintele Iohannis la începutul lunii aprilie și reglementat la câteva zile de guvern, prin ordonanță de urgență. Mecanismul prin care stimulentul ajunge la personalul medical arată că unitățile sanitare sunt cele care îl virează.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.