Nicușor Dan (independent, Primarul General al Municipiului București)
Senatorii şi deputaţii au dreptul să participe la şedinţele de consiliu judeţean sau local să spună ce doresc. Am făcut o cerere acum două zile, am depus-o la registratură şi am vrut să iau cuvântul, aşa cum legea îmi permite. Preşedintele de şedinţă spune că regulamentul CGMB este mai important decât legea, ceea ce este o aberaţie juridică.
Adevărat
Barometru Factual
Politica
Data verificării: 28.03.2018
www.factual.ro
Sursa afirmației: Mediafax

Context

Nicuşor Dan a participat la şedinţa de miercuri, 28 martie, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, şedinţă la care a dorit să ia cuvântul. Preşedintele de şedinţă Orlando Culea a invocat nerespectarea regulamentului CGMB şi a cerut scoaterea din sală a lui Dan. Nicuşor Dan a declarat că are dreptul de a participa la şedinţă şi de a lua cuvântul:

 

Senatorii şi deputaţii au dreptul să participe la şedinţele de consiliu judeţean sau local să spună ce doresc. Am făcut o cerere acum două zile, am depus-o la registratură şi am vrut să iau cuvântul, aşa cum legea îmi permite. Preşedintele de şedinţă spune că regulamentul CGMB este mai important decât legea, ceea ce este o aberaţie juridică.

Ce verificăm?

Verificăm dacă Nicușor Dan are dreptul legal de a participa şi de a lua cuvântul la o şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Verificare

Pentru început, precizăm că nu este prima dată când Nicuşor Dan se află în această situaţie: anul trecut, la finalul lunii martie, nu i-a fost permis accesul în sala de şedinţă, deşi era membru al Parlamentului.

Vom verifica ce stipulează cadrul legal în acest caz:

  1. Regulamentul CGMB:
  2. Legea 215/2001 a administraţiei publice locale – art. 52

Art. 52. La lucrările consiliului local pot asista și lua cuvântul, fără drept de vot, prefectul, președintele consiliului județean sau reprezentanții acestora, deputații și senatorii, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului, secretarii și subsecretarii de stat, șefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale, în problemele ce privesc domeniile de responsabilitate a acestor servicii, precum și persoanele interesate, invitate de primar.

Atât din legea administraţiei publice, cât şi din regulamentul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, aflăm că un deputat sau senator poate asista şi lua cuvântul, fără drept de vot, la lucrările Consiliului – iar Nicuşor Dan este deputat de Bucureşti.

Concluzie

Afirmaţia lui Nicuşor Dan este adevărată: în calitate de deputat, poate participa la şedinţele CGMB şi poate lua cuvântul în cadrul acestora.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.