În 26 octombrie 2019, Petre Daea- ministrul demis de la Agricultură a făcut următoarea declarație, în contextul în care în presă au apărut informații că Uniunea Europeană va interzice României exportul cărnii de porc:
“Indiferent dacă e sau nu pesta porcină, exportul se face de producătorii agro alimentari cu un regim sanitar veterinar bine instituit cu norme europene. Toate ţările din UE care au pestă, şi-s foarte multe, comercializează produse din carne de porc.”
Dacă ţările în care au fost identificate focare de pestă porcină pot exporta produse din carne de porc în aceleaşi condiţii ca cele neafectate.
Reprezentanții Comisiei Europene ne-au transmis că la nivelul lunii noiembrie 2019, în România erau înregistrate peste 1500 focare de pestă porcină africană, răspândite în 35 de judeţe. În plus au precizat că există
“O extindere semnificativă a zonelor afectate de restricţii (Sibiu, Neamţ, Alba şi Caraş Severin au fost incluse în partea III a anexei) a fost propusă şi dezbătută cu experţii statelor membre la întrunirea SCoPAFF din 24 octombrie 2019. Decizia care va modifica zonele a fost adoptată astăzi (n.r. 30 octombrie) şi va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în zilele următoare.”
Pe de altă parte, ANSVSA susține printr-un comunicat din 30 octombrie 2019 că sunt 951 de focare și pentru producătorii afectaţi, statul român a plătit despăgubiri de 316.159.280 de lei.
Măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane în statele membre sau în zone ale acestora sunt stabilite prin decizia 2014/709/EU a Comisiei Europene, cu amendamentele ulterioare. Decizia stabileşte atât zonele geografice cât şi interdicţiile care se aplică, de la expedierea de porci vii până la expedierea de transporturi de subproduse de origine animală.
Există patru zone:
Zona I- zone fără cazuri, dar în pericol datorită apropierii de focare identificate
Zona II- infecţii doar la populaţia de porci sălbatici
Zona III- focare atât la porcii sălbatici, cât și la cei domestici
Zona IV- teritorii unde boala este endemică
România are atât zone cu focare identificate doar la porcii sălbatici (zona II), cât şi zone cu exploataţii afectate (zona III).
Articolul 2, litera c din decizia 2014/709/EU a Comisiei Europene prevede că pentru zonele în care boala afectează atât exploatațiile de porcine, cât și populația de porci sălbatici este interzisă “expedierea de transporturi de carne de porc, preparate din carne de porc, produse din carne de porc și orice alte produse care conțin astfel de carne”.
Totuşi, în anumite condiţii, este posibilă comercializarea de produse din carne de porc , însă doar pentru produse obţinute din carne provenită din zone fără focare identificate în crescătorii, procesată în unităţi de special autorizate.
În România lista unităţilor autorizate să proceseze produse/subproduse din carne de porc conform derogărilor deciziei Comisiei Europene este aprobată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Afirmația lui Petre Daea este trunchiată. Într-adevăr, țările afectate de pesta porcină africană pot exporta produse din carne de porc, însă ceea ce uită fostul ministru să menționeze este că exportul se face în condiţii mult mai restrictive decât în situația țărilor neafectate. Declarația acestuia încearcă să minimalizeze importanța acestei probleme („Toate ţările din UE care au pestă, şi-s foarte multe”) când, în fapt, dacă ne uităm la imaginea de ansamblu, situația din România este una dintre cele mai grave din UE.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.